Dan Dungaciu (AUR): Deplasarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace de la Washington, ratată
Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, consideră că deplasarea președintelui Nicușor Dan la prima reuniune a Consiliului pentru Pace s-a încheiat 'fără niciun rezultat concret' pentru România.
'Dimpotrivă, în loc să consolideze parteneriatul strategic româno-american și poziția țării noastre la nivel internațional, această deplasare a confirmat, în mod plenar, pierderea relevanței internaționale a României sub actuala conducere politică. Încă de la început, vizita a fost marcată de improvizație, ezitare și lipsă de coerență diplomatică. După refuzuri inițiale și încercări stângace de a repara relația cu administrația americană, președintele României a obținut permisiunea Bruxelles-ului de a pleca în America, dar a ajuns la Washington într-o postură incompatibilă cu statutul său. Prezentarea într-o formulă lipsită de substanță - un președinte în calitate de 'observator' a transmis un semnal de slăbiciune și de marginalizare. Simbolic și concret, locul ocupat de președintele României - în penultimul rând, la margine - a reflectat locul în care a ajuns România în arhitectura relațiilor strategice', a afirmat, vineri, Dungaciu, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
El a punctat că 'nu a existat nicio întrevedere bilaterală cu președintele Statelor Unite în marja reuniunii'.
'Nu a existat nici măcar o fotografie oficială comună, niciun moment în care cei doi șefi de stat să își strângă mâna, să privească amândoi la aparatul de fotografiat și să transmită un semnal clar către cele două popoare și către comunitatea internațională privind soliditatea parteneriatului strategic româno-american. Niciun lider american important prezent la reuniune (președintele Trump, vicepreședintele Vance, secretarul de stat Rubio) nu i-a acordat președintelui României nici măcar privilegiul unei fotografii oficiale. Lipsa unei fotografii oficiale este un mesaj politic clar și evident', a apreciat Dungaciu.
Prim-vicepreședintele AUR susține că imaginile neoficiale apărute au fost 'fotografii furate, cadre surprinse din unghiuri secundare, tentative evidente și stânjenitoare de a crea aparența unei apropieri care, în realitate, nu a existat'.
'Președintele României a fost pus într-o situație umilitoare, într-o postură de inferioritate diplomatică, care nu reflectă nici potențialul, nici drepturile și nici importanța strategică a statului român. Privind întreaga desfășurare a deplasării și 'atenția' care i-a fost acordată președintelui Dan, ipoteza unei 'greșeli' sau 'scăpări' a președintelui Donald Trump, când a folosit apelativul 'prim-ministru' la adresa președintelui Nicușor Dan, nu se susține întru totul. La fel de grav a fost și conținutul intervenției oficiale. În cele două minute și nouă secunde pe care le-a avut la dispoziție, președintele României nu a reușit să transmită niciun mesaj strategic major. A vorbit, din postura de președinte-observator, despre 'tehnicalități', a fost 'pragmatic' acolo unde nu trebuia să fie. (...) Nu a vorbit despre rolul României ca furnizor de securitate în Orientul Mijlociu, despre zecile de mii de cetățeni români din regiune, despre tradiția amplă a României ca jucător în regiune, furnizor de soluții, despre ambiția României de a translata parteneriatul strategic româno-american și în Orientul Mijlociu. (...) Nici măcar subiectul central al securității regionale din discursurile interne, războiul din Ucraina, nu a fost menționat', a detaliat Dungaciu.
Potrivit acestuia, 'mesajul transmis de România a fost că actualei administrații de la București nu îi plac eforturile președintelui Trump de a readuce pacea în regiune'.
'România este angajată, alături de UE, în continuarea războiului, de aici și absența referinței la Ucraina din intervenția prezidențială, atunci când au fost menționate eforturile globale de pace ale președintelui Trump. Această absență este nu doar surprinzătoare, ci și profund îngrijorătoare. Toate aceste elemente confirmă aceeași realitate: România nu a fost un actor relevant la Washington. România nu a fost un lider regional. România nu a fost un partener vizibil. România a fost marginalizată. Bucureștiul s-a dus, din teamă de represalii, la Washington, dar ceea ce s-a petrecut acolo a fost și mai rău. O vizită ratată și în relație cu America, și în relație cu Bruxelles-ul - care îi va reproșa postura jenantă în care s-a pus și, mai ales, în relație cu românii. Aceștia nu pot fi păcăliți sau mințiți, aceștia nu uită umilința și, politic, nu o vor ierta', este de părere Dungaciu.
El susține că 'postura de minorat în care a ajuns România nu este rezultatul unei întâmplări' și că vizita 'a confirmat că (...) actuala conducere nu mai are soluții', ceea ce ar impune 'o nouă viziune' prin alegeri anticipate.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x