Dan Tănasă (AUR): Absenţa la vot este o problemă de legitimitate a sistemului democratic

| 05 oct, 19:38

Purtătorul de cuvânt al AUR şi candidat la europarlamentare, deputatul Dan Tănasă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Giurgiu, că aproape 70% dintre români nu votează şi aceasta este o problemă de legitimitate a sistemului democratic românesc, iar această situaţie se poate îndrepta doar prin educaţie.

 

"Noi îndemnăm tinerii să se înscrie, nu în AUR, îndemnăm tinerii să se înscrie în politică pentru că politica ne afectează pe toţi. E un semn de lipsă de educaţie să spui 'nu mă interesează politica'! Politica ne afectează viaţa tuturor, ne afectează locul unde se construieşte spitalul, se face autostrada, politica afectează nivelul salariului minim pe economie (...) Chiar şi aici, la Giurgiu, oamenii nu vor să se implice din diferite motive (...) Toată lumea stă pe margine şi se întreabă cum au ajuns oamenii ăştia să conducă România (...) Noi am lansat Platforma de merit prin care am făcut apel către români să se implice în viaţa politică, altfel nu se schimbă nimic! Aproape 70% dintre români nu votează, asta este tragic! Este o problemă de legitimitate a sistemului democratic românesc când 70% dintre români nu votează! Au murit oameni în decembrie '89, am zis 'vrem libertate' şi acum am ajuns să ne batem joc de un drept elementar, acela de a vota. Nu există aşa ceva, sistemul democratic este stricat complet!", a afirmat deputatul Dan Tănasă.
El a adăugat că "banul trebuie scos din ecuaţia politică", iar oamenii trebuie să vină la vot pentru că "prezenţa la vot înseamnă educaţie civică, educaţie pentru democraţie" şi gestul prin care se pot schimba în bine lucrurile.
La conferinţa de presă au mai participat coordonatorul organizaţiei judeţene a AUR Giurgiu, Iulian Naipeanu, şi preşedintele organizaţiei municipale a AUR Giurgiu, Sorin Ruse.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ