Bolojan: Aprobăm ajutoarele financiare pentru locuințele afectate din Suceava și Neamț; este un prim pachet

| 01 aug, 17:08

Guvernul va aproba, în ședința extraordinară de vineri, ajutoarele financiare de urgență pentru persoanele ale căror locuințe au fost afectate de inundațiile din județele Suceava și Neamț, a anunțat prim-ministrul Ilie Bolojan.

 

El a explicat, la începutul reuniunii, că acesta este un prim pachet de ajutorare, în afara sprijinului care a fost acordat prin IGSU și din Rezerva de stat.
''La începutul săptămânii viitoare, după finalizarea evaluării de la fața locului, vom aproba un nou pachet de sprijin pentru a-i susține pe cetățeni să-și refacă casele și, de asemenea, pentru a susține refacerea infrastructurii grav afectate de aceste inundații'', a precizat Bolojan.
Potrivit acestuia, evaluările vor fi făcute de comisiile desemnate la nivel local și centralizate de Ministerul Afacerilor Interne.
''Ne asigurăm în felul acesta că sprijinul ajunge cât mai repede la cei afectați'', a declarat Ilie Bolojan.
Premierul a mulțumit echipelor care acționează în zonele afectate și a dat asigurări că de la nivelul Guvernului va exista un contact permanent cu autoritățile locale pentru a oferi ajutorul necesar.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ