Daniel Florea: ”Va veni momentul în care vom discuta POLITIC. Atunci voi avea multe de spus!”

| 02 apr, 21:56

Daniel Florea, primarul Sectorului 5, le-a răspuns contestatarilor şi a anunţat că, în momentul în care vor începe discuţiile cu adevărat politice, va ieşi cu documente, fotografii şi filmări despre cum s-au comportat politicienii în această perioadă.

 

"Sunt primarul Sectorului 5 şi sunt aici să iau decizii. Când iau o decizie, nu mă mai întorc. Nu îmi voi cere niciodată scuze pentru o decizie luată. Fac referire aici la două lucruri. La acuzaţiile că toate lucrurile pe care le facem în perioada de pandemie şi că toate deciziile luate ar reprezenta, de fapt, campanie electorală, şi că ar fi în detrimentul oamenilor. Vreau să fac următoarele clarificări.
Nu este perioadă de campanie electorală şi habar nu are nimeni în ţara asta când vor fi alegerile. Şi dacă ar fi fost la termen, nici măcar acum nu ar fi fost campanie, ci abia la începutul lunii mai. În al doilea rând, va fi momentul în care vom discuta politic despre ce se întâmplă acum. Şi atunci credeţi-mă am foarte multe de spus. Despre cum s-au comportat partidele şi politicienii în perioada asta şi ce au făcut. Despre cum au încercat să ajute oamenii sau nu în această perioadă. Am argumente, filmări, fotografii, documente şi când va fi să discutăm politic, o vom face. Dar acum avem treabă!", a declarat primarul Daniel Florea.

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ