Ludovic Orban: Încercăm să fim atenţi la toate nevoile, aspiraţiile, obiectivele pe care le au organizaţiile de tineret

| 24 noi, 18:50

Premierul Ludovic Orban a declarat marţi la reuniunea Consiliului Naţional pentru Tineret că Guvernul încearcă să fie atent la nevoile, aspiraţiile şi obiectivele organizaţiilor de tineret. Şeful Executivului a amintit de granturile pentru firme care sunt deţinute de studenţi, Start Up Student, cât şi de actul normativ care garantează gratuitatea transportului navetei şcolare pentru elevi.

„Încercăm să fim atenţi la toate nevoile, aspiraţiile, obiectivele pe care le au organizaţiile de tineret. Încercăm să generăm programe de susţinere pentru diferite categorii de tineri, în acest sens pot să vă spun că am introdus măsuri care nu au mai fost introduse, de sprijin pentru angajarea tinerilor.Pregătim finanţarea europeană pentru susţinerea tinerilor Am instituit, cred că pentru prima oară, granturi pentru firme care sunt deţinute de studenţi, Start Up Student. De asemenea, încercăm să venim în sprijinul tinerilor cu iniţiativă economică şi nu numai, tinerilor care au iniţiative în domenii sociale de activitate", a declarat Ludovic Orban.

El a amintit şi de „actul normativ prin care, practic, am garantat gratuitatea transportului navetei şcolare pentru elevi”.
„Şi, evident, am pregătit o serie de alte măsuri care au fost prezentate sau vor fi prezentate în perioada următoare”, a completat prim-ministrul la reuniunea Consiliului Naţional pentru Tineret.

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ