Mircea Geoană: Adevărata provocare pentru România - să transfere imensa relevanţă strategică în dividende economice

| 07 apr, 17:04

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat vineri, într-o prelegere la Universitatea din Craiova, că adevărata provocare pentru România în contextul schimbării conturul strategic al Europei este cum să transfere imensa relevanţă strategică în dividende economice şi să facă saltul către o ţară prosperă, ca oamenii să nu mai aleagă să plece pe capete.

 

"Este un moment de imensă transformare la nivel global, la nivel european.(...) Trista realitate a războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei ne arată cât de mult avem nevoie să investim în apărare şi în securitate şi într-o bază industrială cât mai puternică. Este o schimbare de contur strategic a Europei.(...) Întrebarea este şi rămâne pentru România şi pentru ţările din flancul estic cum să facem să transferăm imensa relevanţă strategică a României în dividende economice, de prosperitate. Aceasta este adevărata provocare pentru România - saltul istoric către o economie dezvoltată, către o ţară prosperă ca oamenii să nu mai aleagă să plece pe capete", a spus Geoană, în timpul prelegeri cu tema "Inovaţie, transformare şi securitate - De la economie de război la un nou model economic".
Oficialul NATO a vorbit despre inegalităţile de dezvoltare între regiunile României, între municipiile mari, pe de o parte, şi oraşele mici şi mediul rural, pe de altă parte, despre nevoia de investiţii în fermele mici şi gospodăriile ţărăneşti, dar şi despre nivelul scăzut de încredere al românilor, despre care spune că se aflată la o "cotă alarmantă", deşi România este membră NATO şi membră a Uniunii Europene.
"Avem nevoie de un ecosistem în care companiile româneşti şi cele străine să coexiste, să avem un loc sub soare mai apropiat de valoarea noastră strategică. Suntem în plin proces de renegociere a echilibrelor la nivel european: în plan strategic, economic, tehnologic şi ca şi putere politică. Regele Mihai, în discursul în faţa Parlamentului României la vârsta de 90, în 2011 (îmi aduc aminte că am fost martor la acel discurs istoric) vorbea despre faptul că agricultura nu este un domeniu al trecutului, ci unul al viitorului. Şi avea dreptate. România poate să fie o superputere agroindustrială şi nu doar agricolă. România are nevoie de investiţii în fermierii de talie mică şi în gospodăriile ţărăneşti care se zbat cu foarte multă dificultate. Inovarea la nivel înalt şi producţia şi industria trebuie să meargă mână în mână. Suntem o ţară care în 30 de ani nu a realizat cadastrarea teritoriului naţional. Este inacceptabil. Descătuşarea potenţialului acestei naţiuni este posibilă şi este necesară", a mai spus Mircea Geoană.
După vizita la Brigada Multinaţională Sud-Est din Craiova şi susţinerea prelegerii de la Universitatea din Craiova, Mircea Geoană a mers în comuna Mischii, unde a vizitat Compania ClusterPower, care a construit aici cel mai mare centru de date şi de inteligenţă artificială din regiune.
"Voi merge în comuna unde s-a născut tatăl meu, la Mischii. Şi până să facem programul vizitei mele, nu ştiam că firma pe care o vizitez - Cluster Power, o companie modernă cu baze mari de date, are sediul pe strada Viitorului din comuna Mischii. Poate găsiţi voi modul în care comunităţi mici pot să aibă un viitor mare. Regele Carol când venea prin Lunca Dunării întreba 'ce mai spun dăbulenii?'. Şi apropos de inovare şi de transformarea modelului nostru agroindustrial: eu ştiu cât de mult se chinuie ai noştri cu lubeniţele, că vor să mute de la lubeniţe la alune, la arahide. Întrebarea nu este ce trebuie să producă dăbulenii, ci dacă putem să găsim tehnologic soluţii pentru a transforma deşertul într-o oază şi să poată dăbulenii să producă orice doresc dânşii, nu ceea ce le dictează un climat şi un sol deteriorat. (...) În istorie, ţările care au înţeles la un moment dat că sistemul economic şi contactul social sunt perimate şi e nevoie de schimbare, sunt cele care sunt în loc fruntaş şi vor rămâne acolo. Văd cum ţări din regiunea noastră - Polonia, ţările baltice, Slovenia, Cehia - reuşesc să intre într-un top fruntaş. Cu sau fără război, transformarea pe care o parcurgem este absolut colosală", a mai afirmat secretarul general adjunct al NATO.
El a vizitat vineri, la Craiova, şi sediul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, despre care a afirmat că reprezintă "un excelent model de interoperabilitate la nivel NATO".

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ