Nicușor Dan spune că unii lideri și-au schimbat opinia în ce privește susținerea guvernelor Tomac și Veștea

| 25 iun, 19:54

Președintele Nicușor Dan a declarat joi că a discutat cu unii lideri politici despre susținerea guvernelor Tomac și Veștea și că a avut așteptări 'rezonabile' că propunerile respective vor întruni susținerea majorității parlamentare.

 

El a menționat însă că susținerea respectivă nu s-a materializat deoarece liderii respectivi și-au schimbat opinia între timp.
Afirmațiile au venit după ce Nicușor Dan a fost întrebat dacă sunt adevărate declarațiile liderului PSD, Sorin Grindeanu, potrivit căruia președintele PNL, Ilie Bolojan, ar fi mințit în ce privește susținerea Guvernului Tomac.
'Nu o să vă răspund la această întrebare, dar o să vă spun că în momentul în care l-am desemnat pe Eugen Tomac am avut așteptarea rezonabilă că o să fie o majoritate pentru această nominalizare, că altfel nu aș fi făcut-o. De asemenea, când l-am desemnat pe domnul Veștea, am avut o așteptare rezonabilă că acest guvern va trece. Și într-un caz, și în altul, așteptarea mea rezonabilă, care s-a bazat pe niște discuții cu niște lideri, nu s-a materializat, pentru că niște lideri și-au schimbat opinia între timp', a spus președintele într-o declarație acordată presei în timpul vizitei în Polonia.
Întrebat care sunt acei lideri, președintele nu a dorit să ofere detalii.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a susținut, pe 18 iunie, că liderul PNL, Ilie Bolojan, l-ar fi mințit pe șeful statului, Nicușor Dan, că acceptă un guvern tehnocrat și de aceea s-a ajuns la situația actuală.
'În momentul în care ești președinte al unui partid și-l minți pe președintele României, îmi asum ceea ce spun, că intri într-un guvern tehnocrat, da, intri într-un guvern tehnocrat și faci parte dintr-o majoritate, dar după trei zile vii și spui, și mă refer la Bolojan, da, intru în acest guvern, dar să nu fie apropiați ai PSD, după alte trei zile vii și spui domnule, intrăm și dăm votul, dar să nu fie secretari de stat și prefecți și, între timp, toată lumea fiind de acord cu treaba asta, te duci la partid și faci ședință și spui că nu vei vota acel guvern fiindcă nu-i politic. Asta știu eu, că am participat la discuții', a afirmat Grindeanu, după ședința grupurilor parlamentare ale PSD.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ