Orban: Marţi, la ora 12,00, depunem listele de susţinători pentru candidaţii PNL la parlamentare

| 19 oct, 20:24

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a anunţat că listele cu semnături pentru susţinerea candidaţilor liberali la alegerile parlamentare vor fi depuse marţi, iar miercuri vor fi depuse în toate circumscripţiile electorale listele de candidaţi.

 

"Mâine, la ora 12,00, vom depune listele susţinătorilor listei de candidaţi a PNL pentru Parlament. Până la ora actuală avem 600.000 de semnături din partea cetăţenilor pentru susţinerea candidaţilor PNL. Evenimentul de depunere a listelor am decis să-l facem la nivel naţional şi toate listele susţinătorilor le vom depune mâine, la ora 12,00. De asemenea, pe data de 21 vom depune în toate circumscripţiile electorale listele de candidaţi ale PNL, astfel încât să îndeplinim procedura prevăzută de lege", a declarat Ludovic Orban, luni, la sediul PNL, după o şedinţă de campanie a liberalilor.
El a fost întrebat dacă va utiliza mandatul de a modifica listele în cazul în care vor fi reclamate probleme de integritate, de nepotism sau în justiţie.
"Domnul Voiculescu de la Olt nu se află în situaţiile prevăzute în codul de integritate al PNL, el a fost achitat de instanţa de fond, instanţa de apel a casat decizia, dar nu din motive care să ţină de vinovăţia sa şi este din nou intrat în judecarea instanţei de fond. (...) Alin Drăgulin este membru al PNL de 20 de ani, este un membru activ, care de-a lungul timpului a construit organizaţii, el a fost preşedintele Organizaţiei de Tineret a PNL, a deţinut funcţii la nivel naţional în Organizaţia de Tineret şi este un militant foarte serios al PNL. Lista la Călăraşi am făcut-o după consultarea personală a tuturor primarilor din Călăraşi şi a tuturor liderilor importanţi ai PNL din judeţul Călăraşi şi beneficiază de o susţinere foarte puternică pentru candidatură. (...) Pe Alexandru Popa îl cunosc personal. Este absolvent al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti. Are două masterate - în absorbţie de fonduri europene şi în materie de protecţie a plantelor. Este la doctorat în anul I. Este căsătorit. Are două fete. Este unul dintre cei mai de succes tineri fermieri din judeţul Brăila şi nu văd niciun fel de motiv legat de calităţile domniei sale. Am văzut că a apărut o relatare. M-am interesat personal. Nu a existat niciun fel de sancţiune dictată, nicio amendă şi niciun fel de cercetare care să se fi certificat. De altfel, acea ştire care brusc a apărut e o ştire care a apărut în 2013 şi mi s-a părut foarte ciudat că a apărut acea ştire. Eu vă spun că îl cunosc personal şi este un candidat extrem de serios", a explicat Orban.
El a dat asigurări că activitatea la nivel guvernamental nu va fi afectată, în contextul în care majoritatea miniştrilor candidează la parlamentare.
"Miniştrii trebuie să-şi exercite prerogativele fără să afecteze necesităţile din domeniul pe care îl conduc", a subliniat Orban.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ