Sorin Grindeanu: Pe parcursul lunii iulie vor fi dezbătute soluțiile fiscale

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că pe parcursul lunii iulie vor fi dezbătute în guvern soluțiile fiscale care urmează să fie luate pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
'Pe parcursul lunii iulie vor fi dezbătute toate aceste măsuri', a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului.
El a explicat că pentru pensiile de peste 4.000 de lei se va introduce CASS de 10% din suma care depășește 4.000 de lei.
'Noi am spus tot timpul că unul din lucrurile pe care nu le vom negocia va fi legat de veniturile mici și mijlocii. Fie că vorbim de pensii, fie că vorbim de salarii. Pensiile sub 4.000 de lei nu vor fi atinse, așa cum bine știți, în această propunere. Toate lucrurile pe care le-ați văzut trecute acolo, înțelegerea este că pe parcursul lunii iulie să fie discutate, dezbătute, astfel încât premierul, guvernul să ia cele mai bune măsuri. (...) 3 milioane, dacă nu mă înșel, de pensionari au pensii sub 4.000. De-abia vreo 900.000 au pensii peste 4.000 de lei. (...) Va fi 10% CASS din ceea ce este peste 4.000 de lei . Dacă iei o pensie, să spunem, de 5.000 de lei, pui 10% pe diferență, adică pe 1.000 de lei, e 100 de lei', a afirmat Grindeanu.
Sorin Grindeanu a mai spus că înțelegea inițială între partidele din coaliție a fost că doar PSD va avea vicepremier, iar structura finală a guvernului aparține și viziunii premierului.
'Dânsul a dorit să aibă un vicepremier apolitic. Coaliția a fost de acord. PSD, PNL, UDMR și USR au câte un vicepremier. Înțelegerea inițială a fost să aibă doar PSD. Asta a fost înțelegerea inițială. După care, așa cum știți, UDMR a dorit să aibă o componentă și politică în guvern, și anume un post de vicepremier. După aceea, propunerile ca să aibă și USR și PNL și al cincilea au venit din partea celorlalți, nu a noastră', a afirmat el.
Întrebat cum comentează faptul că vicepremierul Marian Neacșu este membru în Comitetul Interministerial de la Exim Bank, de unde încasează 48.000 de euro în fiecare an, pe lângă indemnizația de la guvern, Grindeanu a spus: 'Noi am fost de acord și suntem de acord cu toate aceste reduceri absolut normale, toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Inclusiv directorii de companii, inclusiv indemnizațiile în CA. E absolut anormal să ai o indemnizație lunară la un CA mai mare decât salariul unui ministru sau chiar al președintelui. Asta este strigător la cer. Nu se poate. Și atunci se va veni cu o încadrare pe aceste indemnizații cu care toată lumea a fost de acord', a conchis Grindeanu.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

x