Stânga câștigă detașat, dreapta bagă strâmbe

În condițiile în care pleiada de partide satelit ale președintelui Băsescu (orice ar spune oricine, sunt ale lui și gata!) și-a fragmentat la maxim voturile, canibalizându-se reciproc, este chiar hilar să vezi cu câtă disperare se agață de estimarea scăpată înainte de scrutin de Liviu Dragnea, procente care – chipurile- nu s-a regăsit în rezultatul final. Ba bine că nu, oricine poate vedea cu ochiul liber și poate judeca și singur că procentele au fost acolo și s-au pierdut dintr-o eroare care nu-i poate fi imputată lui Dragnea – și în genere nimănui, cât timp campania nu s-a putut desfășura normal, cu mesaje și mecanisme explicate oamenilor, din rațiuni de circ, atacuri și diversiuni băsiste. Da, asta este, 200.000 de voturi anulate pentru că oamenii l-au vrut concomitent și pe Mircea Diaconu alături de alianța condusă de Victor Ponta, este oarecum dramatic... Dar nu pentru cei care le-au pierdut, căci au avut de unde, ci pentru cei care abia au adunat ei, la rândul lor, puțin peste numărul anulat.

Cârcotelile găștii de agitați orgolioși - pe care oricum privim problema, Băsescu n-a fost în stare să-i strunească – trebuiesc percepute la adevărata valoare: multă gargară, lipsită de sinceritate. Băsiștii nu sunt în stare să obțină rezultate politice și electorale, dar sunt teribil de buni la găsit scuze și inventat interpretări. Se mai îndoiește cineva că, în situația inversă, dacă Dragnea avea dreptate și alianța USD ajungea prin redistribuire să sară de 50%, oamenii lui Băsescu nu ar fi avut textul gata pregătit? Abia așteptau să sară de un metru, să pretindă că au fost manipulări, fraude, milioane de voturi furate șamd. Ni se face greață anticipat numai dacă ne imaginăm cu cât entuziasm ar fi sărit ”intelectualii publici” și toată icerimea cea vestită, îngrășată cu milioane de euro pe an de Patapievici și Mihăieș și cu deconturi știute și aprobate doar de Băsescu... Cum s-ar fi grăbit ei să le explice românilor că rezultate electorale ce sar de 50% procente sunt nefirești în democrațiile occidentale și în general în lumea liberă. Chiar și cei care aruncă doar o privire trecătoare asupra discursurilor adulatorilor autocrației băsiste, pot ghici că acestea au o anumită monotonie, un patern repetitiv și sunt construite fără excepție după modelul bancului cu iepurașul: cu șapcă sau fără șapcă, orice face stânga și oricum o dă guvernul, nu e bine.

Luați de valul strâmbelor – pe care din fericire pentru noi toți nu le mai pot lansa decât pe plan intern nu și extern – acești opincari pupincuriști, care-l consideră pe Traian Băsescu un nou Mesía al politicii autohtone, nici nu realizează că de o bună bucată de vreme au alunecat în apologia dictaturii elitiste a dreptei, în elogiul votului cenzitar și în cel mai reprobabil fanatism specific unor talibani politici. Supărările și frustrarea dreptei la adresa stângii -întrucâtva de înțeles după înfrângerile umilitoare care se tot succed din 2012, politic, economic și mai nou electoral – au glisat pe nesimțite (și la propriu și la figurat) în supărarea dreptei la adresa electoratului, a cetățenilor.
Deci, ca să fim clari, pentru bibicii și politrucii lui Băsescu românii erau buni, deștepți și frumoși – cât timp i-au votat pe ei. Aduceți-vă aminte ce spasme de fericire îi provocau băile de mulțime lui Băsescu și cum niciunul din elitiștii și sorboniștii săi nu-și permiteau să critice bălăceala președintelui cu priză la mase. Însăși particula definitorie din denumirea partidului-poșetă PMP provine din nostalgiile președintelui după popularitatea pierdută. Nu au fost puține ocaziile în care președintele și-a îngăduit aroganța urechelii în public a mofturoșilor săi intelectuali, pe care am fi jurat că e gata să-i dea la schimb pentru un număr egal de tinchigii, chelneri și mecanici cu – horribile dictu- origini sănătoase. Cum le-au retras românii frișca de pe prăjitură și vita de Kobe din farfurie, elitele de dreapta ale lui Băsescu au pornit o campanie furibundă de răzbunare. Unde te uiți, numai opinii ce desconsideră calificarea electorală a acestei națiuni. Cetățenii României au devenit peste noapte proști, obtuzi și -culmea- prea mulți, de când preferă să voteze stânga. Problema cu acest gen de argumentație nu este doar de argumentație. Da, ipocrizia devine evidentă și probabil că românii intuiesc corect, judecând după persistența votului negativ la adresa regimului Băsescu. Dar cel mai grav este că avem de-a face cu apologia infracțiunii, cât timp considerăm alunecările spre extrema dreaptă ca fiind ilegale și generatoare de fascism și dictatură. Dacă se îndoiește cineva, îl invit să ia foarte serios articolul 40 din Constituție, să vadă ce zice acesta despre pluralitatea politică pe care bibicii băsiști o contestă tot bătând șaua ”pericolului reprezentat de stânga” să priceapă iapa cetățenilor care nu votează cum vor ei.

Care pericol de stânga și de unde a apărut această gogoriță rotunjită din pompa discursurilor panicarde? Alunecările dinspre stânga spre dreapta și înapoi nu reprezintă niciun pericol cât timp reprezintă voința populară, exprimată prin vot liber și democratic.

Și care merite ale regimului Băsescu? Privind în retrospectivă vedem doar baricada ce ține procurorii departe de dosarele lor, în timp ce Băsescu mimează unilateral lupta anticorupție, de ochii Occidentului. Totul e minunat, cât timp ai lor nu sunt nici măcar audiați în timp ce ceilalți, mai nou, sunt aduși în cătușe dar fără dosar în regulă, pentru veritabile ședințe foto în fața sediului DNA. Băsescu vrea cu orice preț să ne bage pe gât minciuna că doar stânga a fost atinsă de corupție și nepotism, în timp ce dreapta lui a rămas imaculată. Aceasta este o prostie care va fi combătută până la sațietate după ce Băsescu nu va mai ține prelegeri din amvonul prezidențial unor magistrați pe care i-a rotit cum a vrut ei. Vom urla de plictis din iarnă încolo, la câte povești vor ieși la suprafață din Justiție, despre presiunile și intervențiile care au transformat magistrații în arme ale luptei politice...
Revenind, care pericol de stânga și de ce suntem asasinați cu povești inepte despre ”dictatura lui Năstase” cât timp ”dictatura lui Băsescu” rămâne un subiect tabu, iar dosarele celor patru ani de Udrea-Boc-Videanu stau ascunse pe undeva, cine știe unde?

În loc să ne insulte inteligența, vorbind despre nepriceperea celor mulți în recunoașterea ”adevăratelor interese politice” ale națiunii, oamenii lui Băsescu ar putea mai degrabă să admită deschis că mecanismul democratic a început să le pută. Că românii care nu-i mai votează au început la rândul lor să le pută, de când opțiunile electorale ale acestora penalizează fără milă interesele ”elitiștilor de dreapta” care au făcut guși și averi pe bani publici. Există prevederi legale și instituții abilitate să le impună pentru astfel de sensibilități olfactive exacerbate... Sau există ”soluția” lui Băsescu, care le arăta punctele de trecere a frontierei tuturor celor ce se săturaseră de samavolniciile și sărăcia generalizată, din care s-a îngrășat doar ”elita neamului”. Care elită, după cum se știe, a fost pe atunci reprezentată la cel mai înalt nivel european de toată floarea cea vestită: procurorul ceaușist Macovei, odrasla cu dificultăți de vorbire, Gigi Becali și tribunul nevricos.