Top 3 zodii care nu știu să piardă

| 06 dec, 10:05

Cu toții cunoaștem câteva persoane care nu suportă nicicum să piardă în fața altcuiva și de multe ori punem această atitudine față de eșec pe baza semnelor zodiacale. Se pare că zodiile influențează modul în care ne comportăm la finalul unei competiții.

Există de asemenea o legătură între horoscop și anumite tipuri de personalitate care nu reacționează atât de bine atunci când pierd. Și nu numai că aceste persoane gândesc astfel, dar de multe ori trec prin niște căderi epice. Adevărul este că oricât de supărat ești pe tine însuți, pe adversarii tăi sau pe o circumstanță anume, este întotdeauna mai bine să încerci să te detașezi de situație. Altfel, ai putea să te sabotezi și să ajungi singurul jucător din fosta echipă.

Iată care sunt cele 3 semne zodiacale care se descurcă cel mai puțin cu eșecul

Nimănui nu-i place să ajungă în situația în care oponentul său să se comporte că și cum nu știe să facă față unui eșec, pentru că astfel victoria proprie își pierde oarecum din dulceață. Până la urmă, chiar dacă ai investit mult în performanța ta, cu toții au făcut-o, au pierdut timp și au depus eforturi.

După pierdere, viața continuă în ritmul obișnuit și tot ce trebuie să faci e să îți muți focusul pe viitoarele acțiuni care te pot aduce în top. Fiecare zodie e caracterizată atât de calități, cât și de defecte, dar cel puțin știi că orice părți mai puțin bune ai avea, poți lucra în privința lor.

Primul în top este Leul

Nu ar trebui să surprindă faptul că zodia Leului ocupă primul loc în rândul zodiilor care nu se comportă într-un mod adecvat când nu ajung pe culmile succesului. Leul este, măreț, strălucitor, spectaculos și dramatic. Inclusiv partea lor așa-zis întunecată poate fi suprinzătoare. Când acesta e bun, e foarte bun, dar când nu , atunci e fix la polul opus. Un Leu care trece de cealaltă parte a succesului poate deveni foarte neplăcut.

Fiecare semn zodiacal are trasatura lui de bază, iar despre persoanele născute sub acest semn zodiacal putem spune clar că sunt lideri înăscuți. Ei consideră că a câștiga este un drept al lor, la fel ca și asumarea responsabilitățîi în dinamica grupurilor. Chiar dacă pot deveni un bun exemplu când conduc, comportamentul lor atunci când sunt înfrânți nu este o trăsătură demnă de a fi imitată. Fiind cel mai mândru semn zodiacal, ei își lasă adesea ego-ul să îi orbească în fața faptului că au pierdut în mod corect și fără nicio îndoială.

Pentru că își doresc să fie în centrul atenției mereu, atunci când pierd, trec automat mai în umbră, spre deosebire de victorioși. Și de cele mai multe ori au ținte foarte înalte pe care își doresc să le atingă, iar cu cât urcușul e mai dificil, cu atât căderea e mai greu de suportat, mai ales când este vorba și de anumite sume de bani. Leilor le place să se implice în fel de fel de activități și de aceea, tot ce e nou și provocator le stârnește interesul. O activitate relaxantă ca jocurile de pe jocpăcănele.ro este un bun exemplu de activitate care-i distrează pe lei. Jocurile online îi determină să dea ce e mai bun din partea competitivă a comportamentului și să își asume riscuri, una din părțile lor favorite. Investesc nu doar resurse imateriale, ci și ceva mai tangibil. În ceea ce privește eșecul, nu e punctul lor forțe, dar importantă e și călătoria, nu doar destinația. Leilor le poate lua mai mult timp să ajungă la această concluzie, dar e în natura lor să fie astfel.

Cum reacționează un Berbec atunci când pierde bani

Deși personalitatea Berbecului nu este la fel de mândră ca a unui Leu, ei sunt probabil cei mai competitivi dintre cei doi. Natura impulsivă și energică a Berbecului îl face să profite de orice ocazie pentru a concura, având un singur lucru în minte, mai exact, victoria. Din păcate sau din fericire, această mult-dorită victorie nu ține cont de astrologie și Berbecul nu reacționează bine atunci când realizează că nu e câștigător.

Când lucrurile nu merg bine, e probabil că acesta să caute posibili inculpați în jurul său și să găsească fel de fel de scuze. Persoanele născute sub acest semn zodiacal nu doar că iubesc să câștige, dar pare că au nevoie de acest lucru. Fie că e vorba de bani sau nu, câștigul îi caracterizează. Și mai ales dacă e implicată și partea materială, cu atât mai bine. Pentru ei, un final de concurs sau de joc e acel moment în care atletul ajunge la linia de sosire. Minutul în care se stabilește scorul final. Marea realizare de a primi cupa, trofeul, medalia. Dacă nu primește nimic, e o situație greu de suportat si se gândește cum să transforme activități care fac parte din rutina zilnică, în mici competiții din care să aibă ceva de câștigat.

Eșecul e o surpriză pentru nativul Taur

Când vine vorba de bani, competiții, provocări sau chiar jocuri online precum cele pe care le găsești pe jocpacanele.ro, Taurul e implicat în schemă în mod garantat. Poate pentru unii e o alegere surpriză faptul că acesta se află pe listă. Dar judecându-l după trăsăturile sale de personalitate, Taurul poate fi unul dintre jucătorii care se pricep cel mai puțin să piardă.

Deși sunt cunoscuți pentru răbdarea și fiabilitatea lor, este important să ne amintim că cei născuți în zodia Taurului sunt capabili să facă ravagii atunci când văd roșu. Energia sa are două viteze. Este fie relaxat și mulțumit. Fie este exagerat de energic și gata de a se lansa spre direcția care i se pare că îi va aduce cel mai mult succes. Și pentru că îi place rutina, atunci când iese din zona de comfort pierzând bani, își dorește cu ardoare să revină pe linia de plutire. Secretul e să găsească un balans între cele două viteze cu care este înzestrat, pentru a nu cădea prea brusc dintr-o extremă în cealaltă.

Indiferent de zodie, după un eșec, cel mai important este să poți merge mai departe

Există tipare de comportament pentru fiecare semn zodiacal, atât pentru cele 3 din topul menționat, cât și pentru toate celelalte. Până la urmă, fiecare persoană are propriile frustrări atunci când pierde bani, faima, încrederea, sau competiția în care a investit mult în ultima perioadă, indiferent dacă e Leu, Pești sau Rac. Dacă jocul se termină printr-un eșec sau o victorie, evaluează-ti propriile atuuri, dar și propriile defecte. Corectează ceea ce nu îți place și nu ține pasul în loc atunci când pierzi. Dacă nu treci mai departe, victoria nu te va ajunge din urmă niciodată.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

35213 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
31 ian, 21:40
DennisApade
erectile dysfunction foods
codeine drug tests https://www.projectmanagement.com/profile/Clonazepamkopen losing voice remedies https://www.projectmanagement.com/profile/Clonazepamkopen drug interaction software
31 ian, 16:18
Toslovtoupe
Spb-spravki9.com - медицинские справки спб купить
Купить справку с доставкой по РФ spb-spravki9.com

Представляем Вам компанию "Spb-spravki9", которая осуществляет помощь жителям Санкт-Петербурга в оформлении важных медицинских справок и документов. У нас Вы сможете приобрести почти любые справки в самом срочном режиме, к примеру: общий анализ крови, справка о временном заболевании на работу, выписка из больницы, от психолога и другие.

По ссылке https://spb-spravki9.com/sertificates/kupit-medknizhku/ Вы сможете найти весь перечень справок. Все документы, которые используются нашей организацией на сто процентов легальны и вовсе не разнятся от тех, что Вы можете взять в районных больницах или приватных поликлиниках и смогут пройти любые контроли. Мы осуществляем работу с очень большим количеством медицинских центров Санкт-Петербурга и отдаем гарантию, что поможем Вам в разрешении вопроса с мгновенным получением необходимых справок и выписок.

Цены Вы найдете на онлайн портале spb-spravki9.com уже сегодня. Но стоит учесть, что в зависимости от желания заказчика, срока изготовления и других особенностей, стоимость может быть обновлена. Сроки выполнения Вашег
31 ian, 13:58
BristSap
how to use autodesk revit 2016 free download
http://223.allorgdownload.org/
http://193.downloadfirstyou.com/

slow startup windows 10 laptop free download , vmware workstation pro 100 disk usage free download , windows 10 backup software free download , sony creative software sound forge audio studio 10 free download free download ,
microsoft works 9 what is it free download , microsoft hup office 2016 uk free download , adobe audition cc 2015.1 bagas31 free download , avid sibelius 8 crack free download ,
eplan electric p8 1.9.5 crack free download , windows web server 2008 r2 activation key free download , yahoo mail windows 10 app free download , windows 7 icons desktop disappeared free download ,
microsoft office word 2007 tutorial free download pdf free download , aimersoft video converter ultimate version 10.2 6 free download , windows 8.1 pro cannot free download , microsoft windows 7 home premium product key free download ,
after effects download free windows 8 free , download games for windows 10 i3 processor free download , mixed in key 7 portablle free download , adobe photoshop cs3 extended phone options free download ,
https://bit.ly/3q55Q5n
https://bumzisampsu.tumblr.com/post/673485053894000640/download-microsoft-office-professional-plus-2013
https://ventunappea.tumblr.com/post/671812233969516544/adobe-animate-cc-full-download-%E7%84%A1%E6%96%99%E3%83%80%E3%82%A6%E3%83%B3%E3%83%AD%E3%83%BC%E3%83%89adobe
https://bit.ly/3E9QK3l
https://bit.ly/3mf2prq
,
https://mitkontdera.tumblr.com/post/673136510038622208/office-365-windows-10-enterprise-e5 , adobe illustrator cc 2017 kuyhaa free download , https://bit.ly/3yEwF42 , windows 10 only 5ghz wifi free download , https://bit.ly/3e3yGgS , windows 7 wireless lan driver hp free download ,
https://bit.ly/3zh0HLB , quitar leyenda windows 8.1 pro build 9600 free download , https://bit.ly/3yHiOu4 , navicat premium 12 mongodb free download , https://bit.ly/3mK1Sye , microsoft visual studio 2015 ins
31 ian, 09:58
BristSap
windows 7 professional cd price free download
http://1485.downloadfirstyou.com/
http://807.allorgdownload.org/

how to install adobe after effects cs6 on mac free download , microsoft publisher 2016 exercises free download , microsoft outlook hotmail connector office 2010 32 bits free download , parallels desktop 14 pro edition crack free download ,
parallels desktop 11 uninstall free download , windows 10 version 1511 to 1803 free download , windows xp professional iso japanese free download , how to activate adobe after effects cs4 free download ,
windows 8.1 x64 product key free download , adobe dreamweaver cs6 html free download , games without graphics card windows 7 list free download , windows 10 1511 to 1903 free download ,
capture one pro 8.3 free download , windows 7 iso 64 bit professional free download , windows 10 pro or n free download , download gom player windows 10 free ,
windows 10 pro (iso) may 2019 (1903) free download , windows 8.1 offline free download , windows 7 ultimate price in india 2019 free download , autodesk autocad lt 2017 64 bit download free download ,
https://bit.ly/30JpdIw
https://bit.ly/3fPDMOw
https://bit.ly/3yEOYWM
https://bit.ly/3qc86aQ
https://bit.ly/3sjxqhJ
,
https://weslilawnou.tumblr.com/post/673207077173379072/windows-10-antivirus-deactivate-%E7%84%A1%E6%96%99%E3%83%80%E3%82%A6%E3%83%B3%E3%83%AD%E3%83%BC%E3%83%89avira , reaktor 6 rutracker free download , https://bit.ly/3p9acck , virtualbox windows 7 full screen resolution free download , https://bit.ly/3e25C9o , microsoft office pour mac 2013 gratuit free download ,
https://bit.ly/32ehRgs , vmware workstation player 12.5.2 free download , https://bit.ly/3KALN83 , autodesk inventor 2016 sp1 free download , https://bit.ly/3E96KCU , after dark cc theme for windows 10 free download free download ,
https://bit.ly/33w6LnB , windows 10 latest version download free download , https://bit.ly/3qgTrLQ , ashampoo burning studio 10 free download for windows
31 ian, 09:01
MatthewSopsy
Отлично мастерим Установка септика даче ключ
Купить септик для частного

Это в целом предоставляет вам гарантию того момента, что автономная канализация работает без перебоев в течение многих лет.
Автономная канализация цена под ключ-это сегодня наш профиль
Для вас мы предлагаем высококлассные сервис по монтажу автономной канализации под ключ, владеем исключительной методикой и частным подходом к работе.
Всем известно, что профессионализм - это сегодня наиболее важное
Обеспечиваем лучший завершающий результат

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ