Traian Berbeceanu: ”Îi doresc succes viitorului prefect, oricine va fi să fie!”

| 02 feb, 17:15

 

Prefectul Capitalei Traian Berbeceanu a afirmat, cu privire la posibilitatea ca USR-PLUS să decidă cu privire la un nou prefect al Bucureştiului, că îi urează succes acestuia, oricine ar urma să fie numit.

 

 

 

„Revocarea din funcţia de prefect al municipiului Bucureşti, ca şi numirea de altfel, sunt decizii politice, fireşti. Am acceptat acestă funcţie în urmă cu trei luni, cu multă bună-credinţă, într-o perioadă deosebit de complicată.
Am avut un mandat scurt, dar plin de provocări dintre cele mai grele, cărora nu le-aş fi făcut faţă fără ajutorul vostru, al bucureştenilor, în primul rând, dar şi cu sprijinul total al colegilor din Prefectură şi al colaboratorilor din toate instituţiile.
Îmi doresc ca viitorul prefect, cel care va fi nominalizat de USR - Plus, să fie unul dedicat total cetăţenilor municipiului Bucureşti, să fie o persoană care să respecte şi să aplice legea, dincolo de orice fel de interese. Să facă numai lucruri bune. Îi doresc succes viitorului prefect, oricine va fi să fie!”, a scris Traian Berbeceanu marţi pe Facebook.
În urma negocierilor partidelor din coaliţia de guvernare, prefectura Capitalei ar urma să revină USR-PLUS, cea a Clujului să fie ocupată de un reprezentant al UDMR, iar la Bihor ar urma să fie prefect liberal, au declarat pentru News.ro, surse politice.
Surse din USR au declarat că postul de prefect ar putea fi cedat PLUS care are libertatea de a decide dacă vrea să-l păstreze în funcţie pe actualul prefect, Traian Berbeceanu.
În luna octombrie, în perioada în care ministru de Interne era Marcel Vela, Traian Berbeceanu a fost numit, printr-o hotărâre de Guvern, prefect al Capitalei, funcţia fiind ocupată cu caracter temporar.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

24 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 mai, 11:45
chloroquineorigin
https://chloroquineorigin.com/ chloroquine australia https://chloroquineorigin.com/ - aralen mexico buy chloroquine phosphate
05 apr, 16:32
vardenafil 20mg tabllets
vegavardenafil
buy vardenafil online without presciption https://vegavardenafil.com/ vardenafil tabllets 20 mg
05 apr, 06:46
alprostadil topical cream
alprostadildrugs.com
buy muse alprostadil urethral suppository https://alprostadildrugs.com/ alprostadil muse doesn't work
11 feb, 17:41
AngeloNen
Игровые слоты 1хбет
Найти сумку в городе Нижний Новгород ------- На мой взгляд это очень интересная тема. Давайте с Вами пообщаемся в PM. ---------------------------- https://1xbet-officialniy.com/zerkalo/

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ