Anunţ de ultimă oră de la RATB

| 25 mar, 18:38

Conducerea Regiei Autonome de Transport București (RATB) afirmă că aprobarea unui buget de 600 de milioane de lei pe partea de subvenții ar ajuta la punerea în circulație a unui număr mai mare de autobuze și tramvaie, în condițiile în care lipsa banilor afectează semnificativ posibilitățile de a repara defectele a sute de autobuze.

"Lucrurile reclamate astăzi de colegii din sindicat sunt în mare parte reale cu ceea ce se întâmplă în stradă. Lipsa ritmicității mijloacelor de transport nu este un secret și o simțim pe pielea noastră, dar problema esențială este lipsa banilor. Vreau să ajungem la un buget pe care noi l-am propus spre aprobare pentru subvenție, dar care a fost forfecat. Am cerut 600 de milioane de lei și avem doar 536 de milioane de lei. Din păcate, nu reușim să ne încadrăm pentru punerea pe picioare a parcului. Nu facem față", a declarat, miercuri, directorul general al regiei, Vincențiu Daniel Antonescu.

În opinia acestuia, următorul pas este o reanalizare a bugetului, cel puțin până la un nivel de 570-580 de milioane de lei, în așa fel încât să poată fi puse în circulație 835 de autobuze față de 767 câte circulă în prezent.

"Trebuie să facem lobby pentru o reanalizare a bugetului, măcar undeva la 570 — 580 de milioane de lei, ca să putem să funcționăm în condiții de minimă decență. La ceea ce s-a propus în momentul de față, nu ai cum să funcționezi decât la fel ca în 2014, an în care s-au investit în jur de două milioane de lei pentru parc. Este foarte, foarte puțin. Sunt autobuze din 2007 și 2008 care necesită întreținere și dacă nu le revigorăm și anul acesta riscăm să cadă de tot la pământ. De aceea am cerut 600 de milioane de lei, ca să ajungem de la 767 de autobuze la cel puțin 835 de autobuze în circulație, iar la tramvaie avem un deficit de 14, și vrem să ajungem cu 280 în traseu. La troleibuze avem 186 pe traseu și nu există imobilizări multe", a explicat Antonescu.

Acesta a mai menționat că a demarat miercuri procedura de achiziție de piese de schimb în valoare de 7 milioane de lei, ceea ce înseamnă că în cel mult 60 de zile se vor putea monta piese de schimb pe autobuze.

"Am declanșat procedurile pentru achiziționarea unor piese pentru autobuze și alte vehicule, iar în următoarele 60 de zile o să începem să montăm piese pe autobuzele imobilizate și să mai reducem numărul de reclamații din stradă. Tot managementul susține aceste lucruri, pentru că vrem să scoatem cât mai multe autobuze în stradă, dar nu trebuie să uitam că, probabil, ulterior, vor ceda altele. Deci rămâne aceeași problemă a subfinanțării, pentru că reparăm unele, dar se strica altele", a adăugat șeful Regiei de Transport.

Acesta a precizat că "nimeni nu își dorește o grevă în București", după cum au amenințat miercuri sindicaliștii, de aceea au fost chemați la discuții pentru a găsi soluțiile împreună.

"Avem toată deschiderea, i-am rugat să vină și construim împreună, să discutăm pe toate problemele regiei, să facem un 'brainstorming' împreună cu cei din sindicat și din primărie. Putem depăși această etapă. Nimeni nu își dorește o grevă. Sunt încrezător că vom găsi împreună soluții să funcționăm decent. Este pe lângă o chestie de imagine și o pierdere economică. Trebuie să găsim resurse inclusiv din majorarea tarifelor ca sa resuscităm transportul în comun", a apreciat Antonescu.

Șeful RATB recunoaște că instabilitatea și inconsecvența managementului RATB a creat anumite fisuri în activitatea regiei, dar statutul de director interimar nu îl împiedică să funcționeze la capacitate maximă, argumentând încă o dată că lipsa banilor este problema esențială în cadrul RATB.

Aproximativ 300 de membri ai Sindicatului Transportatorilor din București (STB) au protestat miercuri, de la ora 13,30 până la 15,00, în fața sediului central al Regiei Autonome de Transport București (RATB), fiind nemulțumiți de nerespectarea Contractului Colectiv de Muncă 2014-2016, dar și de lipsa bazei materiale necesare pentru menținerea în deplină siguranță a parcului actual de vehicule.

'Pe parcursul protestului, am fost invitați la o întâlnire cu conducerea regiei de transport, însă din păcate nu am primit niciun răspuns concret sau vreun termen pentru rezolvarea revendicărilor noastre. Ca urmare, vom intensifica acțiunile de protest, atât în fața sediului regiei, cât și în fața Primăriei Generale, în perioada când bugetul municipalității va fi postat pe site. Cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla în cea de-a doua jumătate a lunii aprilie. Să sperăm că până atunci oamenii vor avea răbdare și nu ne vom trezi cumva că nu vor mai vrea să iasă la program, pentru că nu-și mai asumă răspunderea pentru situația vehiculelor pe care le conduc, afectate de lipsa bazei materiale', a declarat Vasile Petrariu, președintele executiv al STB.

Potrivit acestuia, la ora actuală în București se află în circulație 700 de autobuze, 280 de tramvaie și 180 de troleibuze, foarte multe vehicule rămânând în garaj din cauza lipsei pieselor de schimb și a subansamblelor.

'Sunt retrase din circulație 300 de autobuze, 200 de tramvaie și 100 de troleibuze, publicul călător fiind afectat de intervalul mare dintre vehiculele aflate pe traseu. Suntem nemulțumiți și de lipsa unor strategii privind construcția de tramvaie la Uzina RATB, lucru de care este responsabil managementul defectuos cu care regia se confruntă în ultimii ani', a precizat Vasile Petrariu.

Tag-uri: bilete RATB, RATB
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ