Şase ţări arabe au rupt legăturile cu Qatarul. Spaţiul aerian pentru Qatar Airways, blocat

| 05 iun, 10:13

Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Egiptul, Yemen şi Libia au rupt legăturile diplomatice cu Qatar. Aceste state acuză autorităţile de la Doha de destabilizarea regiunii prin sprijinirea unor reţele teroriste precum Stat Islamic şi Al-Qaida, relatează site-ul BBC News.

Retragerea diplomatică a fost declanşată de Bahrain şi a fost urmată de Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt, Yemen şi Libia. Decizia a fost luată "pentru a proteja securitatea naţională în faţa pericolelor reprezentate de terorism şi extremism".

Arabia Saudită şi-a închis graniţele şi a blocat legăturile pe uscat, aeriene şi pe mare cu peninsula învecinată.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Bahrainul au stabilit un termen de două săptămâni pentru ca vizitatori şi rezidenţii din Qatar să părăsească teritoriul.

Emiratele Arabe Unite au anunţat că diplomaţii qatarezi au la dispoziţie 48 de ore pentru a părăsi ţara.

Companiile aeriene din Emirate vor suspenda toate zborurile către şi dinspre capitala Qatarului, Doha, începând de marţi.

Totodată, cele şase ţări arabe au închis spaţiul aerian pentru compania Qatar Airways.

Coaliţia arabă pentru lupta împotriva rebelilor Houthi din Yemen a decis să elimine Qatarul din alianţă, pentru că "are practici care consolidează terorismul şi susţin grupările extremiste".

Decizia, una fără precedent, este văzută drept o separare majoră între ţările puternice din Golf, care sunt, de asemenea, aliaţi apropiaţi ai Statelor Unite.

Statele din Golf şi-au manifestat opoziţia faţă de regimul din Iran, dar Arabia Saudită a acuzat Qatar de "colaborare cu grupări teroriste susţinute de Iran", în regiunea estică Qatif şi în Bahrain.

Ministrul de Externe din Qatar a precizat că decizia luată de cele şase ţări arabe nu va afecta vieţile cetăţenilor şi rezidenţilor. Totuşi, aproximativ 40% din produsele alimentare sunt importate din Arabia Saudită.

Qatarul, ţară cu aproximativ 2,7 milioane de locuitori şi care se bazează în principal pe resursele de petrol, va găzdui Cupa Mondială de fotbal din 2022.

În ultimele săptămâni, mai multe publicaţii americane au acuzat Qatarul că ar finanţa terorismul, cu toate că ţare este membră a coaliţiei internaţionale care luptă împotriva Stat Islamic.

Preţul petrolului creşte după ce mai multe ţări din Golf au rupt relaţiile diplomatice cu Qatar

Preţul petrolului a crescut după ce şase state au întrerupt luni relaţiile diplomatice cu Qatar, stat care este acuzat că "susţine terorismul", inclusiv al-Qaeda, gruparea Stat Islamic şi Fraţia Musulmana, scrie AFP.

Qatar a fost scos din coaliţia militară, la mai puţin de o lună după vizita în regiune a preşedintelui Donald Trump.

Măsura a condus la majorarea preţului petrolului, cotaţiile futures ale ţiţeiului crescând cu 1,6% pe piaţa de la New York, conform Bloomberg.

Se aşteaptă ca decizia diplomatică să afecteze aprovizionarea dinspre Orientul Mijlociu, din statele care fac parte din Organizaţia ţărilor exportatoare de petrol. Bloomberg arată că toate aceste ţări folosesc Strâmtoarea Hormuz, prin intermediul căreia Departamentul de Energie al SUA estimează că traversează aproximativ 30% din cantitatea de petrol exportat.

Qatarul denunţă drept nejustificată acţiunea unor state arabe de rupere a relaţiilor diplomatice

Qatarul acuză că se confruntă cu o campanie de minciuni şi născociri care au drept scop să impună o tutelă asupra statului, după ce Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Yemen şi Egiptul au sistat toate legăturile diplomatice cu Qatarul, a comunicat Ministerul de Externe de la Doha.

"Campania de incitare bazată pe minciuni a atins nivelul născocirilor pure", a transmis ministerul, care a precizat că, în calitate de membru al Consiliului de Cooperare al Golfului, Qatarul respectă suveranitatea altor state şi nu intervine în treburile lor interne, potrivit Reuters.

Qatarul regretă acţiunea coordonată a mai multor state arabe de a întrerupe relaţiile diplomatice, potrivit unui comunicat al Ministerul de Externe de la Doha citat de postul Jazeera TV.

Autorităţile din acest stat au mai afirmat că acţiunea "nu va afecta cursul normal al vieţii cetăţenilor şi rezidenţilor".

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ