Dialog româno-american despre pacea și securitatea în zona Mării Negre

| 18 mai, 16:57

Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrșu, a avut miercuri convorbiri cu noul comandant al Flotei a VI-a a SUA, viceamiralul Christopher Grady, despre pacea și securitatea în zona Mării Negre.

''Cu această ocazie, au fost purtate discuții pe linia proiectelor și conceptelor de securitate maritimă aflate în derulare în zona Mării Negre în contextul situației din Ucraina. De asemenea, a fost analizat stadiul cooperării dintre Marinele Militare ale celor două țări, pe durata participării în comun la exerciții, dar și importanța contribuției cu forțe la păstrarea climatului de pace și securitate la granița de est a NATO'', precizează un comunicat transmis joi de Forțele Navale Române.

Conform acestuia, activitatea a evidențiat disponibilitatea cooperării cu forțele navale ale statelor membre NATO, pentru atingerea obiectivelor comune, dezvoltarea încrederii și interoperabilității între statele riverane Mării Negre și implementarea conceptului Alianței Nord-Atlantice Immediate Assurance Measures.

Delegația de militari americani condusă de viceamiralul Grady a fost însoțită de ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm, se mai menționează în comunicat.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ