Legea pensiilor și secția de investigare a magistraților, pe masa CCR

| 27 feb, 08:57

Legea pensiilor și legea de aprobare a OUG referitoare la înfiinţarea Secţiei de investigare a magistraţilor au ajuns azi în atenția Curții Constituționale a României. PNL a reclamat că legea pensiilor afectează numeroase drepturi fundamentale. În cazul secției speciale, PNL și USR contestă adoptarea prin OUG și mai multe formulări, pe care le consideră neconstituționale.

Curtea Constituţională a României discută miercuri sesizarea PNL şi USR referitoare la Legea privind sistemul public de pensii.

Potrivit sesizării, dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale privesc condiţionarea dreptului la pensie al angajatului de îndeplinirea de către angajator a obligaţiei fiscale de achitare a contribuţiilor reţinute angajatului prin stopaj la sursă. Astfel, este deschisă posibilitatea încălcării dreptului constituţional la pensie al angajatului, fără ca acest lucru să fie determinat de neîndeplinirea unei obligaţii aflată în sarcina angajatului, susţin semnatarii, conform agerpres.ro.

PNL şi USR mai susţin că prin lege este instituită o discriminare nejustificată între persoanele cu dizabilităţi care urmează să beneficieze de pensie, fiind aplicată o măsură de reducere a stagiului de cotizare minim doar pentru o anumită categorie de persoane şi nu pentru toţi cetăţenii cu nevoi speciale.

Curtea Constituţională a României (CCR) discută, miercuri, şi sesizarea PNL şi USR privind legea de aprobare a OUG referitoare la înfiinţarea Secţiei de investigare a magistraţilor.

În decembrie 2018, PNL şi USR au sesizat CCR în privinţa proiectului de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 90/2018 referitoare la înfiinţarea Secţiei de investigare a magistraţilor.

Tag-uri: ccr, pensii
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ