Teleorman: Percheziții la ferma de porci a fiului președintelui PSD, Liviu Dragnea

| 10 aug, 17:13

Procurorii și polițiștii au făcut percheziții, joi dimineața, la ferma de porci Salcia din județul Teleorman deținută de Valentin Ștefan Dragnea, fiul președintelui PSD, Liviu Dragnea, potrivit unor surse.

Conform surselor menționate, verificările la ferma de porci din comuna Salcia s-au încheiat înainte de ora prânzului.

Parchetul instanței supreme a anunțat, joi dimineața, că polițiștii din Capitală și din opt județe fac percheziții la 80 de adrese — locuințe și sedii ale unor societăți din domeniile construcții, facility management, prelucrare deșeuri și creșterea porcilor — într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste nouă milioane de euro.

Procurorii au stabilit că în contabilitatea a 12 societăți comerciale care își desfășoară activitatea în domeniile construcții, facility management, prelucrare deșeuri și creșterea porcinelor, în perioada 2010-2016, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, au fost menționate în contabilitate cheltuieli nereale, fapt care a dus la prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 39.873.671 lei (echivalentul a 9.079.017 euro), din care 15.815.202 lei impozit pe profit diminuat și 24.058.469 lei TVA dedus nelegal.

Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au instituit măsuri asiguratorii asupra unor bunuri și conturilor bancare ale persoanelor suspectate în acest dosar, mai preciza Parchetul.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ