A fost creat medicamentul care rezolvă problema obezității

| 07 ian, 09:06

Un nou medicament, denumit „pastila meselor imaginare”, creat de cercetătorii americani, ar putea reprezenta o soluţie eficientă împotriva epidemiei mondiale de obezitate.

Noul medicament „păcăleşte” organismul, făcându-l să creadă că a consumat un număr mare de calorii, ca şi cum persoana în cauză ar fi terminat de mâncat o masă consistentă, relatează dailymail.co.uk.

Pastila, un veritabil ţel suprem al dieteticienilor, ar permite oamenilor să continue să mănânce alimente bogate în grăsimi, dar fără să se îngraşe. Medicamentul reduce, de asemenea, nivelul de colesterol din organism şi ţine glicemia sub control.

Noua pastilă a fost creată într-o perioadă în care forurile medicale sunt extrem de îngrijorate întrucât omenirea pare să piardă lupta împotriva obezităţii.

Obezitatea a atins proporţiile unei pandemii globale, iar cel puţin 2,8 milioane de persoane mor în fiecare an din cauza faptului că sunt supraponderale sau obeze, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Aproximativ 44% din cazurile de diabet, 23% din totalul cazurilor de maladii cardiace şi între 7 şi 41 de procente din anumite tipuri de cancer sunt atribuite persoanelor supraponderale şi obeze.

Tot mai mulţi oameni încearcă să slăbească apelând la intervenţii chirurgicale.

Noul medicament, denumit Fexaramine, a fost primit cu entuziasm de comunitatea internaţională. Administrat unor şoareci care au devenit obezi în urma unui regim bogat în grăsimi, medicamentul le-a ajutat pe acele animale, împiedicându-le să se îngraşe. Depozitele lor de grăsime s-au diminuat, concentraţiile de colesterol au scăzut, iar glicemiile lor au fost mai bine ţinute sub control.

Medicamentul a accelerat de asemenea metabolismul şi a transformat grăsimea albă, dăunătoare, care se acumulează de obicei în jurul taliei, în grăsime benefică, maronie. În mod remarcabil, Fexaramine a făcut toate aceste lucruri fără să afecteze apetitul.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ