Abrudean: Rezultatul - îmbucurător pentru întreaga Europă; cetățenii vor un viitor proeuropean, nu întoarcere în trecut

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, luni, că rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova este unul îmbucurător pentru întreaga Europă, fiind de părere că acesta arată foarte clar - cetățenii au decis că vor un viitor în Europa, și nu întoarcerea în trecut.
'Rezultatul este unul îmbucurător pentru întreaga Europă, de fapt, nu doar pentru Moldova și pentru România. Faptul că forțele proeuropene au învins, în ciuda unui război hibrid extrem de prezent în Republica Moldova, arată curaj, arată încrederea cetățenilor moldoveni în democrație și în viitorul lor proeuropean. Este o reconfirmare a acestui parcurs pe care România l-a susținut și îl susține cu ardoare, până la urmă. Îi felicit pe cetățenii Republicii Moldova pentru că au ales corect, pentru că au decis să mențină viitorul și direcția proeuropeană a țării, repet, în ciuda presiunilor extraordinare de care au avut parte', a afirmat Abrudean la Senat.
El a felicitat și autoritățile de la Chișinău pentru organizarea exemplară și pentru fermitatea cu care au respins, categoric, orice fel de ingerințe în procesul electoral.
'Cu siguranță este un pericol extrem de prezent aproape de România, l-am simțit și noi în România nu demult, sigur că în Moldova a fost mult mai prezent, dar este îmbucurător și ne dă speranță și mai puternic acest rezultat categoric, până la urmă, și fără loc de întoarcere. Înțeleg că se încearcă contestarea acestuia, e dreptul fiecăruia să facă ce dorește, dar până la urmă rezultatele vorbesc foarte clar: cetățenii au decis că vor un viitor în Europa, și nu întoarcerea în trecut. Cu siguranță aceste manifestări ale Rusiei sunt prezente și vor mai fi, dar cred că ele trebuie respinse cu fermitate în cadrul constituțional al fiecărei țări', a mai spus Abrudean, întrebat în legătură cu războiul hibrid care s-a desfășurat în acest context.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

x