Abrudean: România ar putea avea un centru de dezvoltare a sistemelor aeriene fără pilot

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a evidențiat, marți, după o întâlnire dedicată cooperării în domeniul industriei de apărare, șansa ca România să devină un hub regional într-un domeniu strategic, prin deschiderea unui centru de dezvoltare a sectorului sistemelor aeriene fără pilot (UAS).
'Am participat astăzi, la invitația președintei Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, Nicoleta Pauliuc, la o întâlnire importantă dedicată cooperării în domeniul industriei de apărare și dezvoltării sectorului UAS. Alături de reprezentanți ai mediului de business și din zona de cercetare, dedicați industriei de apărare, precum și dezvoltării aerospațiale din România, au fost prezenți și reprezentanții Autorității Comerciale din Arizona, SUA. Am susținut mereu potențialul României în domeniul tehnologiei și al dezvoltării sistemelor inteligente, datorită resursei umane excepționale în cercetare de care dispune țara noastră. S-a discutat astăzi despre șansa de a deveni un hub regional într-un domeniu strategic, prin deschiderea unui centru de dezvoltare UAS, care va sprijini atât startup-urile, cât și companiile consacrate să-și testeze și să-și certifice soluțiile', a scris Abrudean, pe Facebook.
Potrivit lui Abrudean, 'avem oportunitatea de a extinde colaborarea România-SUA prin investiții în facilități de producție UAS, atât în România, cât și în Arizona, ceea ce ar consolida relația economică dintre țările noastre și ar deschide accesul la piețele Uniunii Europene pentru SUA și, în același timp, în SUA pentru România'.
'Un astfel de parteneriat nu înseamnă doar inovație și tehnologie, ci și locuri de muncă bine plătite, securitate sporită și dezvoltare durabilă pentru societățile noastre. Suntem conștienți că dezvoltarea sectorului UAS implică numeroase schimbări structurale, inclusiv o legislație clară și favorabilă, și suntem pe deplin angajați să realizăm acest lucru. De asemenea, stabilirea unor programe de schimb științific între universitățile românești și cele din Arizona, în domeniul UAS, ar putea reprezenta o oportunitate importantă. Senatul României rămâne un partener de încredere în sprijinirea acestei viziuni', a adăugat Abrudean.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

x