ANALIZĂ. Industria, în creştere cu 5,4%

| 09 aug, 2013

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, România a înregistrat o creştere cu 5,4% a indicelui general al activităţilor în industrie (totalul pieţei interne şi externe), în primul semestru din 2013, faţă de perioada similară a anului trecut.

Economia românească dă semne de consolidare și dezvoltare, atât datorită rezultatelor agricole foarte bune preconizate, dar și datorită evoluției pozitive a industriei, care își continuă trendul de creștere după ce, în primele luni ale anului, a înregistrat o expansiune de peste 6%, una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, România a înregistrat o creştere cu 5,4% a indicelui general al activităţilor în industrie (totalul pieţei interne şi externe), în primul semestru din 2013, faţă de perioada similară a anului trecut.

De asemenea, în luna iunie 2013, indicele general al cifrei de afaceri în industrie (totalul pieţei interne şi externe) a înregistrat o creştere cu 1,3% faţă de luna anterioară şi cu 6,7% în raport cu iunie 2012.

Cea mai mare creştere (pe categorii şi ramuri industriale) a fost înregistrată la bunurile de capital (+16,8%), la bunurile de folosinţă îndelungată (+5,7%) şi la bunurile intermediare (+4,5%). De asemenea, a avut loc o creştere a volumului de activitate din domeniul industriei extractive (+12%) şi industriei prelucrătoare (+2,8%).

Statisticile INS vin să confirme previziunile publicate recent de britanicii de la Economist Intelligence Unit, care au semnalat o înviorare a producţiei industriale din România. Analiștii au prevăzut un progres de 3,6% pentru acest sector în 2013, iar în următorii ani, până în 2017, rata medie de creştere se va situația în jurul valorii de 4% pe an.

Un aport substanţial la aceste statistici promițătoare îl are sectorul auto. Dacia-Renault ocupă unul dintre locurile fruntașe în privința producției industriale și a exporturilor, iar compania a anunțat că investiţiile vor continua, ele fiind deja de peste două miliarde de euro.

De asemenea, Daimler, a început producţia de cutii de viteză destinate Mercedes-Benz la Sebeș, investind peste 300 de milioane de euro, și Ford România şi-a dublat producţia în ultimii doi ani, ajungând la peste 80.000 de autoturisme şi o cifră de afaceri de peste două miliarde de euro.

Investiţiile externe în capacitatea industrială a României sunt foarte importante și pot genera o creştere economică semnificativă, existând un mare potențial de dezvoltare în acest domeniu.

În același timp, rezultatele din industrie și agricultură sunt un pas crucial spre îmbunătățirea nivelului de trai al românilor și vin să susțină analizele instituțiilor financiare internaționale și are think-tank-urilor care arată că țara noastră va înregistrat anul acesta o creștere economică semnificativă la nivel european, de circa 2,4%.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ