UPDATE Andrei Marga şi-a dat demisia de la şefia Institutului Cultural Român

| 17 iun, 2013

Andrei Marga a demisionat de la conducerea Institutului Cultural Român, după ce în această Comisiile reunite de cultură și de buget ale Senatului au propus, Biroului Permanent al Senatului, demiterea conducerii ICR.

"În conformitate cu solicitarea făcută în Biroul Permanent (al Senatului, n.r) de lunea trecută, comisiile reunite de cultură şi politică externă au analizat situaţia documentelor prezentate de ICR, în conformitate cu legea, ne referim la raportul de activitate al ICR pe anul 2012 şi pe contul financiar pe 2012. (...) Am constatat că, pentru prima dată, o instituţie aflată în subordinea Senatului nu a respectat legea (...) În consecinţă, am supus votului comisiilor reunite aflate în cvorum propunerea ca, pentru a evita astfel de situaţii, conducerea operativă a Institutului Cultural Român, respectiv preşedintele ICR, Andrei Marga, şi cei doi vicepreşedinţi (Horia Gârbea şi Vladimir Simon, n.r.) să fie demişi. Această propunere a fost votată cu o largă majoritate, 11 voturi «pentru», 4 «împotrivă»", a declarat preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, Georgică Severin

 

De asemenea, preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat a declarat că "propunerea va fi înaintată Biroului Permanent şi acesta va decide dacă propunerea va fi înaintată Senatului".

 

Andrei Marga a fost numit la conducerea Institutului Cultural Român pe 11 septembrie 2012, prin vot în plenul Senatului.

 

Conducerea ICR s-a schimbat după ce, pe 2 august 2012, la câteva zile de la decizia Curţii Constituţionale de a declara drept constituţională Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/ 2012, prin care Institutul Cultural Român (ICR) trecea din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului, preşedintele de atunci al Institutului, Horia-Roman Patapievici, şi foştii vicepreşedinţii Tania Radu şi Mircea Mihăieş şi-au anunţat demisia.

 

Guvernul a adoptat, pe 13 iunie 2012, Ordonanţa de Urgenţă (OUG 27/2012) prin care ICR trece de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Senatului, care numeşte atât conducerea operativă a institutului, cât şi membri ai consiliului de conducere. Conducerea operativă a ICR este asigurată de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, asistat de doi vicepreşedinţi, cu rang de subsecretari de stat, numiţi şi revocaţi din funcţie de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, la propunerea Biroului Permanent al Senatului.

 

Şedinţa de luni a comisiilor reunite pentru cultură şi pentru politică externă din Senat, în care s-a discutat despre raportul de activitate al ICR pe 2012, s-a desfăşurat în absenţa presei, la propunerea senatorului liberal Călin Popescu Tăriceanu, adoptată cu 10 voturi "pentru" şi cinci "împotrivă". Printre parlamentarii care au votat împotriva acestei recomandări s-au numărat senatorii Mihai Răzvan Ungureanu (FC), Sorin Roşca Stănescu (PNL), Gabriela Firea (PSD) şi Gabriel Mutu (PSD).

 

Preşedintele Comisiei pentru buget-finanţe din Senat, Cosmin Nicula (PSD), a declarat, joi, 13 iunie, pentru MEDIAFAX că Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român, a depus un raport de activitate pe 2012 al instituţiei incomplet, calificând documentul drept "o fiţuică".

 

"Nu am avut cum să dăm aviz în Comisia pentru buget-finanţe pe raportul de activitate al ICR pe anul 2012, pentru că acesta nu a fost trimis. ICR nu a depus nici raportul, nici contul de execuţie bugetară până la 15 aprilie, conform legii 356/2003, articolul 24. Institutul Cultural Român a trimis o execuţie bugetară pe primul trimestru din 2013", a declarat atunci pentru MEDIAFAX preşedintele Comisiei pentru buget - finanţe, Cosmin Nicula.

 

Institutul Cultural Român (ICR) trimisese, cu o zi înainte, pe 12 iunie, un comunicat de presă prin care anunţa: "conform legii, raportul anual pe 2012 al ICR a fost depus, în scris şi electronic, la Biroul permanent al Senatului pe 11 aprilie 2013 (nr. 4548/11.04.2013). Raportul este însoţit de contul de execuţie bugetară respectiv".

 

Cosmin Nicula a precizat, însă, pentru MEDIAFAX, referitor la comunicatul de presă trimis de ICR: "Domnul Marga dezinformează. A trimis o fiţuică".

 

Întrebat dacă preşedintele ICR a fost anunţat că documentele transmise Biroului permanent al Senatului sunt incomplete, senatorul PSD a spus că Marga a fost informat în legătură cu acest lucru.

 

"Eu l-am anunţat şi pe domnul Marga şi pe preşedintele Senatului (Crin Antonescu, n.r), dar şi pe preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, domnul Georgică Severin", a mai declarat acesta.

 

Totodată, Nicula a menţionat că, după ce a fost informat că raportul de activitate al ICR pe 2012 este incomplet, preşedintele ICR, Andrei Marga, nu şi-a arătat intenţia de a retrimite alte documente.

 

Ulterior, Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), a declarat joi, 13 iunie, pentru MEDIAFAX, că raportul de activitate pe 2012 al ICR depus la Senat conţine toate informaţiile privind perioada menţionată, precum şi date referitoare la activităţile din primul trimestru al anului 2013.

 

"Eu am preluat preşedinţia ICR în data de 11 septembrie 2012, dar raportul face referire şi la perioada în care nu conduceam instituţia. De asemenea, a fost depus şi contul de execuţie bugetară cu informaţii referitoare la cheltuielile instituţiei", a declarat Marga pentru MEDIAFAX.

 

Totodată, el a precizat că, în jurul datei de 20 ianuarie 2013, a fost înregistrat la Senat un raport de activitate preliminar, menţionând că, ulterior, în apropierea datei legale de depunere a documentului, 15 aprilie, a completat raportul, având în vedere că i s-a transmis că structura acestuia este bună.

 

"S-a înregistrat la toate nivelurile - preşedinţi de comisii, preşedintele Senatului, primul-ministru -, pentru că noi informăm continuu. (...) La primul-ministru nu este obligatoriu, dar am vrut să-l informăm asupra situaţiei care e, şi financiară şi organizaţională. Raportul a ajuns peste tot", a declarat Marga.

 

De asemenea, preşedintele ICR a precizat că "raportul depus în aprilie conţine anexe care documentează complet ceea ce s-a petrecut în 2012".

 

"Am intrat şi în 2013, am intrat până la data la care s-a depus raportul (11 aprilie 2013, n.r). Mandatul noii conduceri, prin conducere însemnând şi consiliul de conducere compus din foarte mulţi oameni, din 22 de oameni, mandatul a început la 11 septembrie, nu mai devreme. Acel raport cuprinde tot ce s-a făcut de la 11 septembrie - puteţi vedea textul - în partea de început a raportului este o referinţă amplă la 2012, la ce s-a făcut în 2012. Şi această referinţă amplă este apoi susţinută cu anexele care aduc toate datele. Există raport care acoperă toată activitatea pe 2012, plus perioada începând din 2013 (până la data depunerii raportului la Senat, n.r), dar 2012 - ceea ce se discută - este acoperit complet", a mai declarat Andrei Marga pentru MEDIAFAX.

 

Premierul Victor Ponta le-a cerut miniştrilor Culturii şi Afacerilor Externe ca, împreună cu membrii comisiei de specialitate a Senatului, să analizeze activitatea Institutului Cultural Român (ICR) şi să se propună măsuri, inclusiv politice, deoarece "lucrurile nu merg bine" la această instituţie.

 

"O să vă rog ca, împreună cu comisia de specialitate de la Senat, să faceţi o analiză, împreună cu ministrul de Externe. Cred că, din păcate, situaţia la ICR nu merge aşa cum ne-am dori şi vreau să ne propuneţi, şi politic, şi Senatului, toate măsurile care sunt necesare ca ICR-ul, deşi nu e în subordinea Guvernului, dar colaborează cu Ministerul Culturii şi Ministerul de Externe, să redevină, totuşi, o instituţie care să ne ajute în promovarea culturii noastre în străinătate. Nu cred că lucrurile merg bine", i-a spus Ponta, miercuri, 12 iunie, ministrului Culturii, Daniel Barbu, la începutul şedinţei de Guvern.

 

Premierul a precizat că a discutat deja în acest sens cu preşedintele Comisiei de cultură a Senatului şi că doreşte rapid o analiză şi luarea tuturor măsurilor care se impun.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ