ANT va promova Bucureştiul, Bucovina, Transilvania, Delta şi Litoralul la târgul de turism de la Helsinki

| 18 ian, 17:57

Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) va participa, în perioada 21 - 24 ianuarie 2016, la târgul internaţional de turism Matka - Nordic Travel Fair, ce se va desfăşura la Helsinki, în Finlanda, informează ANT.

Printre produsele turistice promovate la standul României se numără 'city break Bucureşti', tururile în sudul Bucovinei, sudul Transilvaniei, Delta Dunării şi Valea Prahovei, Transilvania, Festivalul Enescu 2017, Băile Felix, precum şi sejururile pe litoralul românesc. 

Târgul de Turism Matka este cea mai importantă manifestare de profil din Finlanda, adresându-se în egală măsură specialiştilor din turism şi publicului larg, în rândul căruia se bucură de o popularitate în creştere - numărul vizitatorilor ajunge la 80.000 anual, conform datelor furnizate de organizatori. 

Peste 1.000 de firme din aproximativ 80 de ţări îşi promovează an de an oferta la această manifestare expoziţională, considerată una dintre cele mai importante de pe piaţa scandinavă. 

Târgurile de turism au o istorie îndelungată în Finlanda, primul fiind organizat în 1936 şi avea ca scop promovarea produselor turistice, în general, şi a turismului maritim, în special. Pe măsură ce numărul excursiilor organizate de agenţiile de turism s-a mărit, a crescut şi interesul pentru evenimentele de profil, astfel încât, în 1979, Finnish Fair Corporation a organizat prima manifestare dedicată industriei, în colaborare cu Finnish Travel Association. Din 1987, manifestarea şi-a schimbat numele în Matka. 

În 2015, târgul a atras un număr total de 73.752 de participanţi, dintre care 53.229 consumatori direcţi şi studenţi ai facultăţilor de profil şi 20.523 de reprezentanţi ai industriei. Spaţiul total de expunere a fost de 9.562 mp şi au participat 824 de expozanţi din 86 de ţări.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ