Antonescu se delimitează de declaraţia lui Orban prin care cerea demisia premierului

| 14 sep, 2013

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că poziţia liberalului Ludovic Orban de a cere demisia premierului Victor Ponta pe tema proiectului Roşia Montană nu reprezintă punctul de vedere al partidului, ci a fost o declaraţie făcută "în nume personal".

"Toţi pesediştii, toţi oamenii care sunt interesaţi de politică ştiu că Ludovic Orban, ca şi mine şi ca şi atâţia alţi colegi, nu sunt nişte oameni pe care să-i pui să spună ceva sau pe care să-i împiedici să spună ceva. Ludovic Orban a făcut o declaraţie în nume personal, ea nu reprezintă poziţia partidului, nu reprezintă poziţia grupului parlamentar. Este un deputat liberal care a făcut o declaraţie de care m-am delimitat. Dacă PNL ar ajunge la concluzia că vrea demisia lui Victor Ponta, o spune în chip oficial, ceea ce nu este cazul", a declarat Antonescu, la Antena 3, cu privire la afirmaţiile lui Orban privind demisia premierului.

Antonescu a mai susţinut că nici cei mai "puţin încrezători" social-democraţi nu ar putea crede că Orban a fost pus de el să facă respectivele declaraţii.

Liberalul Ludovic Orban a criticat recent pe pagina sa de Facebook declaraţiile premierului Victor Ponta şi ale ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, pe tema proiectului Roşia Montană.

"Ce urmăriţi cu aceste declaraţii domnule Şova şi domnule Ponta? Să oferiţi cu adevărat temei juridic companiei pentru a da în judecată statul român? Sau doriţi să intimidaţi parlamentarii înainte de vot pentru a vă trece proiectul de lege oneros ? După toată această tărăşenie, în ce mă priveşte, cred că nu există decât o singură soluţie onorabilă de salva obrazul şi credibilitatea USL: demisia, atât a domnului Ponta cât şi a domnului Şova", a scris Ludovic Orban.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ