ASPA: 315 câini fără stăpân din zona şcolilor şi grădiniţelor au fost duşi în adăposturi

| 14 sep, 2013

Angajaţii Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor au capturat şi transportat în adăposturi 315 câini fără stăpân din zonele unităţilor de învăţământ.

"Până acum s-a acţionat în curţile sau în imediata apropiere a 122 de unităţi de învăţământ. (...) Au mai rămas 24 de solicitări primite de la reprezentanţii unităţilor de învăţământ preşcolar şi primar pe care le soluţionăm în cursul zilei de astăzi  astfel încât noul an şcolar să poată începe în condiţii de normalitate pentru copii", declară coordonatorul de proiect al ASPA, Răzvan Băncescu, într-un comunicat al Primăriei Bucureşti.

Pe de altă parte, arată sursa citată, programul de adopţii din cele două adăposturi ale Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (din Theodor Pallady şi adăpostul din Mihăileşti) s-a extins astfel: luni, miercuri şi vineri, în intervalul 9,00-15,00.

"Ieri din cele două adăposturi ale Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor au fost adoptaţi 84 de câini, din care 52 din Theodor Pallady şi alţi 32 din adăpostul din Mihăileşti. Pentru a face posibile aceste adopţii, programul de funcţionare al bazelor autorităţii a fost prelungit până la ora 19,00, respectiv până când toţi cetăţenii care au dorit să adopte un câine au reuşit acest lucru", susţine Băncescu.

Potrivit acestuia, în săptămâna care se încheie au fost adoptaţi 153 de câini, respectiv 25 - luni, 44 - miercuri şi 84 - vineri.

Ce cred românii despre problema maidanezilor

În privinţa câinilor fără stăpân, 60% dintre români susţin părerea că cea mai bună soluţie pentru rezolvarea acestei probleme este eutanasierea, pentru că se obţin rezultate imediate şi costurile sunt mai mici, iar 35% susţin varianta sterilizării, pentru că se evită cruzimea faţă de animale rezultatele fiind vizibile pe termen mediu şi costurile ceva mai mari.

Dintre cei intervievaţi 97% au auzit despre incidente în care oamenii au fost muşcaţi de câini fără stăpân.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ