Aurescu: Avem nevoie de o agendă strategică ambițioasă la nivelul UE

| 08 mai, 17:16

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, consideră că este nevoie de o agendă strategică ambițioasă la nivelul UE care să ofere răspunsuri credibile și durabile la problemele actuale, punctând că România rămâne un promotor activ al politicii de vecinătate.

"Cred că avem nevoie de o agendă strategică ambițioasă la nivelul UE care să ofere răspunsuri credibile și durabile la problemele actuale, dar și la cele pe termen mediu și lung. Acesta este cred cel mai potrivit răspuns la discursul antieuropean care proliferează, din păcate, în unele părți ale Europei", a declarat Aurescu la conferința cu tema "Ziua Europei — 9 mai 2015".

El a afirmat că Ziua Europei este cel mai potrivit moment pentru a reaminti idealurile inovatoare și generoase care după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial au modelat în mod ireversibil Europa.

"Prin voința noastră comună, printr-o acțiune politică coerentă constantă vom putea să atingem obiectivele unei Europe mai integrate și mai influente la nivel global în lumea de astăzi. Sunt convins că trebuie existe unitate în cadrul UE, să evităm orice fel de tendințe centrifuge, pentru că răspunsul la provocările cu care ne confruntăm reprezintă o responsabilitate comună pentru toți liderii europeni, pentru toate statele membre", a adăugat Aurescu.

În opinia sa, contextul de securitate din vecinătatea noastră rămâne problematic, de aceea România rămâne un promotor activ al politicii de vecinătate.

"Există încă multe aspecte problematice pe care trebui să le gestionăm împreună. Din punctul de vedere al României, singurul răspuns viabil este mai multă unitate și mai multă solidaritate. Aceștia sunt vectorii esențiali în eforturile de evitare a tendințelor de fragmentare sau de diviziune și pentru a avansa procesul de integrare europeană, pentru consolidarea pieței interne și mai ales pentru crearea unei uniunii politice mai strânse. Este de datoria noastră să lucrăm împreună pentru a readuce proiectul european în centrul preocupărilor noastre cotidiene. Mai multe evenimente cum este cel de astăzi vor contribui, fără îndoială, la realizarea acestui obiectiv, pentru că trebuie să îi dăm proiectului european mai multă forță, mai mult dinamism și mai mult sprijin din partea cetățenilor europeni", a subliniat Aurescu.

În context, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Filote, a evidențiat că ultimele evoluții de la granițele externe ale UE "ne arată că nu este cazul să ne relaxăm prea tare".

"UE este un proiect al păcii. Deși avem pace, proiectul nu s-a încheiat, pentru că este un proiect la care trebuie să lucrăm zi de zi. Chiar dacă generațiile tinere consideră că este un bun câștigat odată pentru totdeauna, pentru Europa ultimele evoluții de la granițele externe ale UE ne arată că nu este cazul să ne relaxăm prea tare", a arătat Filote.

Centrul Infoeuropa, reprezentanța Comisiei Europene la București și Biblioteca Centrală Universitară au organizat vineri conferința "Ziua Europei — 9 mai 2015".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ