Băsescu a trimis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală pentru Silaghi

| 08 sep, 2013

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, astăzi, ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, cererea de urmărire penală pentru Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor.

În urmă cu două zile, procurorul general Tiberiu Niţu a solicitat preşedintelui Traian Băsescu declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Ovidiu Silaghi, fost ministru al transporturilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.

Cererea de începere a urmăririi penale a fost formulată de DNA, având în vedere că în cazul lui Silaghi a încetat mandatul de deputat al acestuia.

"Având în vedere Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 25 din 3 septembrie privind constatarea încetării mandatului de deputat a lui Ovidiu Silaghi, publicată în Monitorul Oficial nr. 568 din 6 septembrie, în conformitate cu prevederile art.109 alin.2 din Constituţia României, art.12 şi 19 din Legea nr.115/1999 republicată, privind responsabilitatea ministerială şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr.270/10.03.2008, procurorul şef al DNA a solicitat procurorului general al PÎCCJ să sesizeze preşedintele României pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Ovidiu Silaghi, pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, fapte despre care există indicii şi date că ar fi fost săvârşite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor", se arată într-un comunicat al DNA, citat de Agerpres.

Liberalul Ovidiu Silaghi a fost înregistrat pe site-ul Parlamentului European ca deputat european, începând de miercuri, 4 septembrie.

Săptămâna trecută, deputatul PNL Ovidiu Silaghi şi-a dat demisia din Parlament.

În 19 august, DNA a solicitat procurorului general să sesizeze Camera Deputaţilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Ovidiu Silaghi, fiind acuzat că, în cursul anului 2012, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de acesta, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa. 

Procurorii DNA susţin că, în schimb, Ovidiu Silaghi l-a asigurat de derularea contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, şi pentru ca plăţile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil.

Totodată, Ovidiu Silaghi a primit de la aceeaşi persoană suma de 200.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu funcţii de decizie din cadrul CNADNR SA în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract şi pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ