Băsescu – are tata două fete...

| 09 noi, 2013

Ştirea apărută ieri conform căreia fata cea mare a preşedintelui, Ioana Băsescu, a cumpărat un teren de aproximativ 300 de hectare, nu ar trebui să mai mire pe nimeni.

Faptul că tranzacţia a fost recomandată de Adrian Rădulescu, consultant în agricultură şi consilierul prezidenţial al lui Traian Băsescu pe politici economice şi sociale, nu reprezintă, de asemenea, o surpriză. Desigur, în mass-media se vor pune întrebări legate de modul în care notarul din familia prezidenţială a obţinut un credit agricol în valoare de de 1,4 milioane de euro, dar nu ar fi pentru prima dată când cineva din cercul de apropiaţi ai lui Traian Băsescu a făcut o afacere atât de bună.

De fapt, dacă analizăm carierele ambelor fiice ale liderului de la Cotroceni, observăm că ele au o înclinaţie pentru afaceri aducătoare de bani, afaceri desfăşurate cu diverse personaje mai mult sau mai puţin apropiate de tatăl lor.

Să luăm, pentru început, situaţia europarlamentarului Elena Băsescu, fiicei mai mică a şefului statului. Desigur, putem spune că mezina prezidenţială este în primul rând preocupată de discursurile penibile de la Bruxelles, dar dacă ne uităm la trecutul pre-politic al celei poreclită Eba vedem cu totul şi cu totul altceva. Prin 2009, mezina preşedintelui a precizat, în declaraţia de avere anexată dosarului de candidatură la europarlamentare, că ar fi angajată de firma Luxten cu un salariu de aproximativ 7000 de lei pe lună. Bun salariu, mai ales că era vorba de un part-time de patru ore pentru tânăra absolventă de Relații Comerciale Financiar Bancare Interne și Internaționale. Ca un fapt divers, firmei la care Eba era angajată i-a fost concesionată, cam în aceeaşi perioadă, întreţinerea reţelelor de iluminat din Capitală pentru 15 ani.

Cu toate acestea, campioana în ceea ce priveşte afacerile, mai ales cele imobiliare, rămâne Ioana Băsescu. Iniţial, începutul său de carieră a fost unul greu, când tânara notăriţă a fost repartizată la Păuneşti, în Vrancea. Însă, un an mai târziu, fata cea mare a preşedintelui primeşte şansa de a-şi muta cabinetul într-un spațiu închiriat de la omul de afaceri Puiu Popoviciu, la pachet cu un apartament în acelaşi complex rezidenţial.

Se pare că Traian Băsescu a fost un pic vizionar când, din postura de primar general al Capitalei, a aprobat proiectul de extindere a rețelei metropolitane de apă și canal pentru cartierul rezidențial din Băneasa, dezvoltat de Popoviciu. Că doar, peste ani, fiica sa va ocupa două apartamente în respectivul complex. Desigur, având un birou notarial într-un spaţiu atât de select, Ioana Băsescu a devenit repede notarul la care apelau toţi şmecherii din jurul PDL. Nu că altfel ar fi dus lipsă de clienţi, din moment ce, în ultimii ani, cam toate vânzările de apartamente din Băneasa Rezidenţial s-au desfăşurat prin intermediul său.

Atunci când prea multe lucruri se potrivesc între ele, nu mai poate fi vorba de o serie de coincidenţe. Dacă ar fi totuşi să credem în coincidenţe, atunci cele două fete ale lui Traian Băsescu au avut, cam din momentul în care tatăl lor a ajuns primar al Bucureştiului, noroc cu carul. Una în politică şi cealaltă în afaceri, fetelor lui Traian Băsescu le-a ieşit totul aşa cum şi-au dorit, de parcă nu-ştiu-ce putere obscură complotează în favoarea lor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ