Băsescu dezvăluie motivul pentru care au fost aprobate operaţiuni cu avioane de luptă ale NATO în România

| 05 sep, 2014

Preocupările legate de Federaţia Rusă au reprezentat principalul motiv pentru care România a aprobat operaţiunile unor avioane de luptă ale NATO pe teritoriul său, a declarat vineri preşedintele Traian Băsescu, la postul BBC Four.

Aflat la Newport (Marea Britanie), la summitul NATO, şeful statului român a spus că decizia, luată miercuri într-o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), 'este parte a ideii noastre conform căreia flancul estic al NATO trebuie consolidat din punct de vedere militar pentru că ţările noastre se află sub această presiune a Federaţiei Ruse'. 'Pe de-o parte, (este vorba de) solidaritate, iar pe de altă parte (este vorba) de a-l descuraja pe domnul (Vladimir) Putin (preşedintele Federaţiei Ruse) să privească spre ţări precum statele baltice, România, Polonia, Bulgaria', a explicat preşedintele Băsescu. 

Şeful statului român a apreciat că nimeni nu vrea să împingă lucrurile până într-acolo încât să se ajungă la un nou război rece. 'Este clar că, din cauza abordării ruse cu privire nu doar la Ucraina, pentru că să nu uităm că în jurul Mării Negre avem un număr mare de conflicte îngheţate, (iar) toate aceste conflicte au un singur 'buton', altfel spus sunt controlate de la Moscova. Din acest motiv pentru noi este extrem de important să-i transmitem preşedintelui Putin un semnal clar că ţările NATO nu acceptă niciun pas înainte după evenimentele din Ucraina şi totodată ţările NATO i-au cerut domnului Putin să respecte normele internaţionale, integritatea teritorială a Ucrainei', a mai spus Traian Băsescu.

Întrebat dacă, în opinia sa, consideră că este posibil ca acest conflict cu potenţial de război rece să se transforme în cele din urmă într-un 'război fierbinte', în lupte între Rusia şi Occident, şeful statului român şi-a exprimat convingerea că 'Rusia şi ţările NATO nu pot ajunge atât de departe încât să transforme disputa într-un război rece şi, dintr-un război rece, într-un dezastru, adică într-un război fierbinte'.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ