Deputatul USR Emanuel Ungureanu cere DIICOT și DNA explicații în cazul Nordis
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a solicitat, miercuri, DIICOT și DNA să comunice, în limitele impuse de protejarea urmăririi penale, stadiul dosarului Nordis, respectiv dacă au fost înregistrate și analizate sesizările privind posibile fapte de corupție.
Cererea USR, formulată într-o conferință de presă susținută alături de păgubiți Nordis care au plătit pentru locuințe, vine în contextul în care persoane prejudiciate din dosar reclamă întârzieri în anchete și cer ca toate suspiciunile prezentate procurorilor să fie verificate, indiferent de funcțiile publice ale celor menționați.
'Cei care spun că și-au pierdut economiile au dreptul la răspunsuri, nu la ani de incertitudine. Cerem DIICOT și DNA să trateze cu maximă seriozitate sesizările păgubiților. Nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege. Pentru cine a uitat, vorbim de peste 1.700 de păgubiți și un prejudiciu de peste 195 de milioane de euro. Oameni de bună-credință au fost păcăliți de o firmă de golani susținuți de oameni politici. Când ne vor prezenta liderii PSD Simonis și Grindeanu facturile pe care pretind că le-au plătit pentru zborurile de lux Nordis?', a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu, care a depus plângere penală împotriva Nordis în 30 decembrie 2024.
USR solicită DIICOT să comunice, în limitele impuse de protejarea urmăririi penale, stadiul dosarului și măsurile generale adoptate pentru protejarea intereselor persoanelor prejudiciate. Totodată, solicită DNA să clarifice dacă sesizările privind posibile fapte de corupție au fost înregistrate și analizate și care este stadiul procedural ce poate fi făcut public.
USR a solicitat și înființarea unei comisii parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis'.
'Prima cerere depusă de grupul USR din Camera Deputaților a fost blocată abuziv de PSD în Biroul permanent. A doua cerere a fost depusă luni și reiterăm obligația conducerii PSD a Camerei Deputaților de a trimite solicitarea USR direct către plen, spre dezbatere și vot. Într-o plângere penală adresată DNA de patru păgubiți, sunt invocate posibile fapte de corupție și presupuse legături între reprezentanți ai grupului Nordis și persoane influente din politică. Documentul îi menționează, între alții, pe Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis și Laura Vicol', precizează un comunicat de presă al USR.
Potrivit plângerii, aproximativ 1.700 de clienți ar fi achitat, în perioada 2019-2023, circa 195 de milioane de euro pentru proiecte imobiliare, iar numeroși cumpărători reclamă că nu au primit proprietățile promise. Aceste cifre și susțineri sunt prezentate de petenți și trebuie verificate de autoritățile competente.
Petenții solicită inclusiv verificarea unor posibile intervenții sau omisiuni ale autorităților de control, a relațiilor dintre reprezentanții companiei și persoane care au ocupat funcții publice, precum și a împrejurărilor în care au avut loc anumite deplasări cu aeronave private.
În document este indicat dosarul DIICOT nr. 1854D/P/2022. Raportat la anul 2026, vechimea acestui dosar ridică întrebări legitime privind progresul anchetei și măsurile luate pentru identificarea și recuperarea eventualelor prejudicii, susțin aceștia.
'Din pagubă în pagubă, nu se avansează deloc. Astăzi, la aproape 2 ani de la intrarea în insolvență, gruparea Nordis a făcut adunări ale creditorilor ca să se semneze contract că lucrările s-ar duce cumva la bun sfârșit pe banii noștri. Suntem afectați de această țeapă nu doar noi, cei 1.700, dar și familiile noastre. Să nu uităm că statul a permis această țeapă, că nu am cumpărat din Piața Obor, ci am cumpărat la notarul Andreea Cosma de la un dezvoltator căruia au avut grijă înainte să-i construiască un nume', afirmă Cristina Voicu, păgubită Nordis cu circa 80.000 de euro, potrivit comunicatului USR.
Un alt păgubit consideră că 'politicienii au ajutat foarte mult grupul infracțional Nordis'. 'Știm că au profitat de mulți bani - plimbări cu jeturi private, mese, cadouri. Se pare acum că și DNA este în insolvență, chiar în faliment, asemenea societăților Nordis, pentru că de mai bine de 15 luni nu au fost invitați la audieri nici martorii indicați de noi, nici politicienii, deși am depus la dosar probe suficiente în acest sens', precizează Marius Dragu, păgubit Nordis cu 125.000 euro, arată sursa citată.
'Am investit în anul 2020 economiile de o viață, banii familiei și ai copiilor. Sunt, așadar, șase ani de când trăim această dramă. Nordis nu este doar problema celor 1.700 de păgubiți, ci este problema întregii societăți românești, pentru că escrocheria a fost posibilă și cu ajutorul instituțiilor statului, al unor politicieni de la vârful statului, care au protejat-o, beneficiind de favoruri de la grupul Nordis', subliniază Daniel Costescu, păgubit Nordis, conform comunicatului USR.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x