Boc: Mai e timp pentru a opri moțiunea de cenzură; politicienii să negocieze până cad sub masă

| 04 mai, 19:13

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, consideră că încă mai este timp pentru a opri moțiunea de cenzură, care va fi supusă la vot marți în Parlament.

 

'Încă mai este timp pentru a opri acest demers. Politicienii să negocieze până cad sub masă', a declarat, luni, Emil Boc, într-o conferință de presă.
El spune că sistemul politic și constituțional românesc se confruntă cu două probleme, prima fiind moțiunea de cenzură.
'Spre deosebire de alte țări, unde nu se produce o criză guvernamentală înainte de a avea o soluție și există moțiunea constructivă de neîncredere, în România există o problemă structurală în Constituție, în sensul că generăm o criză fără a avea o soluție cu ce întâmplă după. (...) Moțiunea de cenzură nu se poate transforma într-un instrument care să șubrezească stabilitatea unei țări. Astăzi, în România, demolăm fără să punem ceva în loc. În Germania nu se adoptă o moțiune de cenzură fără să ai numele viitorului prim-ministru și programul de guvernare al viitorului guvern, iar țara merge mai departe și este stabilă. Nu plătesc cetățenii răfuielile politicienilor', a arătat Emil Boc.
El a mai spus că în România nu există cultura compromisului politic, a dialogului și negocierii.
'Asta nu scrie nicăieri în Constituție, această cultură a negocierii o înveți pe parcursul regulilor democratice. Cine plătește? Noi', a afirmat Emil Boc.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ