Buşoi: PNL - pe locul II în intenţia de vot a românilor la nivel naţional şi în Capitală

| 23 aug, 15:54

Partidul Naţional Liberal se situează la un procent de 29% în intenţia de vot a electoratului din Bucureşti, pe locul al doilea după Partidul Social Democrat, care este cotat cu 43%, potrivit unui sondaj de opinie realizat de CURS, în perioada 11 - 19 august, la comanda PNL, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, Cristian Buşoi, şeful liberalilor bucureşteni, la finalul comisiei politice a partidului.

Preşedintele organizaţiei PNL Bucureşti a precizat că pe locul al III-lea în sondaj se situează USR cu 10% în preferinţa de vot a electoratului, urmat de ALDE - 7% şi PMP - 5%. 

"În această reuniune a fost prezentat sondajul pe Bucureşti şi a fost prezentat şi rezultatul sondajului naţional, cel puţin la intenţia de vot. Sondajul pe Bucureşti a fost desfăşurat între 11 şi 19 august de Institutul CURS în Bucureşti pe 800 de respondenţi cu o marjă de eroare de sub 3%. Au rezultat câteva concluzii interesante de care vom ţine cont în strategia noastră politică din această toamnă. (...) O să vă dau doar scorurile politice şi câteva tendinţe, restul datelor sunt chestiuni care ţin de strategia noastră internă. (...) În ceea ce priveşte scorurile partidelor, în Bucureşti sondajul a relevat următoarele rezultate: PSD - 43%, PNL - 29%, USR - 10%", a declarat Buşoi. 

Într-un al doilea sondaj de opinie realizat la nivel naţional pentru liberali de Novel Research tot în perioada 11 - 19 august, PNL se situează pe locul II cu 31% în intenţia de vot a românilor, după PSD care înregistrează 37%, pe locul III regăsindu-se USR cu 4%, a mai spus preşedintele PNL Bucureşti. 

Buşoi a adăugat că acest al doilea sondaj a vizat şi "toţi actorii politici, preşedinţi de partide, premier, preşedinte, liderii naţionali care apar în toate sondajele de opinie". 

Întrebat cum stau în sondaj premierul şi miniştrii tehnocraţi, liderul PNL a spus că nu va prezenta procentele în privinţa acestora având în vedere că ar fi nevoie de un acord în acest sens al persoanelor în cauză. 

"Tot ce vă pot spune (...) este că există o discrepanţă foarte mare între premierul Cioloş şi restul echipei guvernamentale. În timp ce premierul Cioloş se situează la cifre foarte bune, nu dau cifre, restul miniştrilor nu sunt nici foarte cunoscuţi şi nu au reuşit încă să-şi construiască un nivel de încredere comparabil măcar cu al premierului Cioloş sau cu al liderilor partidelor politice. E o realitate pe care o intuiam, dar care se confirmă cel puţin în Bucureşti din acest sondaj de opinie", a declarat Buşoi. 

Potrivit acestuia, organizaţia liberală de Bucureşti rămâne deschisă în cazul unei decizii a premierului şi a unora dintre miniştrii săi de a se alătura PNL. 

Întrebat despre scorul înregistrat de preşedintele Klaus Iohannis, Buşoi a spus: "Între liderii dreptei sau între liderii care au fost apropiaţi de PNL sau sunt în continuare în PNL - preşedintele nu mai este pentru că îi interzice Constituţia - preşedintele Klaus Iohannis este, de departe, cel mai bine cotat om politic. (...) În mod clar, preşedintele, cel puţin în Bucureşti, este nu doar peste orice al PNL, detaşat, dar este mult peste scorul PNL". 

Preşedintele PNL Bucureşti a spus că sondajul a vizat, totodată, şi câteva teme considerate relevante pentru PNL. 

"Este pentru prima dată când Sănătatea a devenit prioritatea numărul unu a bucureştenilor în raport cu aşteptările de la Guvern. (...) Astăzi sistemul de sănătate este principala preocupare - 21%, economia - 17%, corupţia - 16%, nivelul pensiilor - 10%", a precizat Buşoi. 

Potrivit acestuia, o altă temă importantă pentru PNL supusă sondajului realizat la nivelul Capitalei este aceea "a dublării salariilor medicilor în următorii doi ani". 

"40% sunt foarte de acord cu această măsură, 36% - de acord, deci 76% sunt favorabili, în timp ce doar 12% sunt parţial în dezacord şi 6% foarte în dezacord. Ceea ce înseamnă că bucureştenii au înţeles că pentru a opri migraţia medicilor e nevoie să-i răsplătim într-un mod decent. Pe de altă parte, putem opri plăţile informale, corupţia şi dezinteresul, chiar şi anumite lucruri legate de malpraxis, doar în momentul în care medicii şi cei din sistemul de sănătate - asistente, infirmiere şi alt personal medical - vor fi plătiţi corespunzător muncii lor", a spus Buşoi. 

El a subliniat că prin prezentarea acestor rezultate din sondajele interne PNL manifestă transparenţă spre deosebire de alte partide. 

"Vorbim de două sondaje pe care şi le asumă două institute reputate care au avut de-a lungul timpului estimări foarte apropiate de rezultatele reale. În al doilea rând, aceste cifre contrazic toate aşa-zisele analize în care arătau că, după pierderea alegerilor locale, la PNL s-a realizat un recul, PNL se zbate la scoruri începând cu o cifră sau la scoruri cu puţin peste 10%. Sunt doar intoxicări de presă şi, evident, rezultatul alegerilor parlamentare va demonstra acest lucru", a mai declarat Buşoi.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ