Valoarea tranzacțiilor cu acţiuni a crescut cu 122% săptămâna aceasta

| 19 mai, 2013

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti a crescut cu 122%, în această săptămână, comparativ cu săptămâna precedentă, ajungând până la 465,39 milioane de lei, potrivit analizei realizate de casa de brokeraj Intercapital Invest.

Cele mai importante schimburi, în valoare de 254,59 milioane de lei, s-au realizat pe OMV Petrom, urmate de titlurile Fondului Proprietatea (97,5 milioane de lei, Erste Group Bank - 28,78 milioane lei, BRD - Groupe Societe Generale - 13,9 milioane lei şi de SIF Transilvania (12,01 milioane de lei).

Tranzacţiile cu produse structurate au totalizat 7,71 milioane de lei, cele cu obligaţiuni - 7,22 milioane de lei, iar cele cu unităţi de fond - 0,42 milioane de lei. În piaţa deal s-au realizat schimburi în valoare de 52,66 milioane lei, conform Intercapital Invest.

Analiza Intercapital Invest menţionează că indicii bursieri au consemnat evoluţii pozitive cuprinse între 3,03% pe indicele BET-BK - reperul de randament al fondurilor de investiţii şi de 0,39% pe BET NG - indicele companiilor din sectorul de energie şi utilităţi.

33 de titluri au avut evoluţii pozitive, nouă au consemnat evoluţii stabile, iar 26 au avut evoluţii negative.

Cele mai mari creşteri s-au înregistrat pe titlurile Uztel Ploieşti - 36,11%, UAMT Oradea - 27,4% şi Mefin Sinaia - 14,81%.  Cea mai mare scădere s-a înregistrat pe titlurile Electroapartaj - 12,20%, aceasta fiind urmată de cele înregistrate pe titlurile Prodplast - 7,5% şi SIF Muntenia - 7,03%.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ