Cât costă un bebeluș ars de viu la Maternitatea Giulești

| 09 iul, 2013

Într-un asemenea caz, e urgie să te pui în locul oricăreia dintre părți.

S-a dat prima sentință în tragedia nou-născuților arși de vii la Maternitatea Giulești. Imparțiala justiție a inamovibililor a făcut, în felul ei, de necontestat pentru cei care consideră magistrații niște Dumnezei, dreptate. Despăgubiri bănești pentru părinți: 80.000 de lei face fiecare copil mort. Poate-n motivare găsim și algoritmul de calcul. Bani pe care, dacă hotărârea nu se va modifica în apel/recurs, o să-i achităm tot noi, tolomacii plătitori de impozite și taxe, că spitalul nu-i fabrică de bani și nici n-o să vândă executorii clădirea de tristă amintire. Mai departe, amendă penală cât o cezariană fără chitanță pentru manager. Care n-a umblat prin incintă cu creionul de tensiune după ureche între două inseminări artificiale și o ședință a consiliului de administrație. Pârnaie pentru șeful prizelor, să se-nvețe să deconecteze device-urile de la sursa de energie. Și, evident, pentru asistenta care nu s-a putut ține. În loc să facă munca a patru oameni, pe care i-a tăiat guvernul din schemă, s-a dus să se răsfețe la WC în loc să-și pună opritor în josul rinichilor. A ucis din culpă…

Într-un asemenea caz, e urgie să te pui în locul oricăreia dintre părți. Magistratul, oricum s-ar fi pronunțat, ar fi fost înjurat. C-a fost prea dur sau foarte îngăduitor, depinde din ce unghi privește cel care se pronunță. Părinții se revoltă. Pentru că mortul de la groapă nu se mai întoarce, sentința pare blândă din punctul lor de vedere și, în plus, nici o sumă de bani nu-ți poate șterge durerea. Că doar nu-ți cumperi alt copil de la raion și nici nu ți-l schimbă pe bază de garanție. Condamnații, la rândul lor, simt că-s țapii ispășitori ai unei nenorociri pe care n-au provocat-o direct ei.

M-am învățat să nu mă mai mir de nimic. Contabilizez și merg mai departe. Dar am un gust sălciu. Dacă și asta-i dreptate, eu sunt Al Pacino. Dar recunosc neputincios că habar n-am cum ar fi trebuit să arate, în acest caz, o sentință de bun-simț.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

9 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
20 aug, 2013
fasfas
Atat de multa rautate ...
De unde atat de multa rautate pe voi ? Nu pot sa-mi dau cu parerea despre sentinta acestui proces pentru ca nu sunt in masura .Cineva scria ca parintii trebuie sa fie ëducati"inainte sa faca un copil.Va dau un exemplu : un fost coleg de liceu s-a insurat , a facut un copil .Problema a aparut la nasterea copilului ,si anume ca acesta s-a nascut fara jumate de antebrat .Acest lucru a fost posibil din cauza doctorului , care la fiecare vizita medicala pe care mama copilului o facea in timpul nasterii ,acesta nu a observat ca placenta s-a desprins ,iar in acest fel bratul copilului nu s-a putut dezvolta.V-as ruga daca puteti spune a cui este vina in acest caz,pentru ca acel copil va avea nevoie de 2-3 proteze pana la varsta de 18-20 de ani ,iar de la varsta de 20 de ani o alta proteza pe care o va purta toata viata.Ganditi-va ca nu va putea sa se joace niciodata ca un copil normal.Poate cineva sa raspunda la aceasta intrebare ? Puteti lasa rautatea si dusmania ,gandindu-va ca, Doamne fereste oricine poate fi in locul parintilor acestui copil , ori in locul parintilor care si-au pierdut copii la maternitatea Giulesti.
14 iul, 2013
Cinic
Corect,de bun simt,si la obiect articolul.Titlul insa,oricit de ''cinic''m-as da eu,ma cam zgirie pe creer!Suna cam ca aprecierea lui Teo,ca fetita ei,dupa o baie mai fierbinte era rosie-rosie,CA UN CLAPON SCOS DIN CUPTOR !!! Comparatie de femeie care n-a dat viata nici unui copil.
''Cit costa un copil ars'' suna ca ..dracu !
10 iul, 2013
cip cip
nu stiu detaliile cauzei, deci vorbesc din burta. dar cred ca as fi dispus o expertiza pe normativul de personal si as fi reintors dosarul cerind extinderea urmaririi la peroana care a dispus blocarea posturilor, daca expertiza de securitate a muncii arata ca acolo era obligatoriu sa fie angajati mai multi oameni.
10 iul, 2013
Adrian Popescu
Frazeologia deontologico-academică este stăpânită la perfecție de domnul Ciutacu. Să nu uităm că s-a aflat și dânsul la ”oala cu sarmale” a guvernării. De atunci așteaptă în continuare cu teamă interioară tremurătoare să ajungă din nou la ea. De aceea toate comentariile dânsului sunt doct-constatatoare a unor situații grave, dar având cea mai mare grijă să nu supere pe nimeni . Nu ai să vezi pe domnul Ciutacu analizând obiectiv o cauză a unui efect. Dânsul nu spune că acest popor de rahat a ales niște guvernanți de rahat, care habar nu au să conducă o societate. Nu spune nimic de o educație generală, care ar fi adus la cunoștința părinților că e bine să facă analize să știe dacă pot face copii sănătoși și care să nu ajungă în incubator. Nu spune nimic domnul Ciutacu de vina guvernanților în dezorganizarea sistemului sanitar, și unde sănătatea populației este efectuată în spitale foste comuniste și cu aparatură din 1900 toamna. Așa că articolul în sine este aceeași gargară de doi lei, folosită cu succes de mulți români în a căuta să aibă asigurată nu o felie de pâine ci...un cozonac.
10 iul, 2013
Iustina D
Domnule Popescu,
De unde atata rautate? "Nu spune nimic de o educație generală, care ar fi adus la cunoștința părinților că e bine să facă analize să știe dacă pot face copii sănătoși și care să nu ajungă în incubator. "
E vreo jena in treaba asta cu incubatorul? Sa fi stat la incubator sau sa ai un copil care are nevoie sa stea la incubator? Cred ca nu aveti copii, ceea ce ar fi tare bine, pentru ca altfel mi-e mila de ei...
M-am nascut in '77 dupa cutremur, prematur, si statul la incubator a fost o necesitate, si va asigur ca nu e vreun stigmat pentru mine. Si desi am dus o sarcina urmarita de ditamai somitatea, iar dupa nastere m-am confruntat cu o problema neprevazuta, si copilul a stat la incubator. Acum este ok si nu are vreo inscriptie in frunte din cauza asta.
Daca aveti o problema cu articolul sau autorul, nu va aruncati veninul asupra parintilor, ca numai ei pot sti ce a fost si este in sufletul lor dupa asemenea tragedie.
10 iul, 2013
Alex One
Ciutacule,
In afara de ultima fraza restul e gunoi.
10 iul, 2013
geox
pentru ca in procesul asta nu a fost vorba despre dreptate. moartea unor nou nascuti nu e dreapta, deci e utopic sa vorbesti despre asa ceva acum, dreptate faci cand unul fura si ii confisti averea, ca sa dai inapoi banii furati. viata luata nu se da inapoi., tragediile nu sunt negociabile. suma hotarata nu are importanta. magistratii nu fac decat sa aplice niste legi. in cazul asta sa despagubeasca. nu ca asa vor ei, ci ca asa spune legea. NU, magistratii nu se cred dumnezei. asa aveti voi senzatia. ei trebuie sa stie legile si sa le puna in practica. atata. nu ei au decis ca trebuie dati bani. ei au decis suma, iar asta e irelevanta si nu poate fi supusa dezbaterii din motive de bun simt.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ