Cătălin Drulă: „Nu ne poate lua nimeni dreptul de a candida”

| 18 mar, 18:44

Nimeni nu poate lua dreptul de candida al Alianţei Dreapta Unită, acest drept fiind "fundamentul democraţiei" a declarat, duminică, preşedintele USR, Cătălin Drulă.

 

Liderul USR a participat, alături de preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, preşedintele PMP, Eugen Tomac şi primarul Capitalei, Nicuşor Dan, la declaraţii comune de presă, în Piaţa Universităţii, ocazie cu care a fost dat startul strângerii de semnături pentru alegerile europarlamentare şi locale.
El s-a referit la faptul că Biroul Electoral Central a anunţat că, în şedinţa de duminică, a fost respins Protocolul de constituire a alianţei electorale Alianţa Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei.
Cătălin Drulă a calificat această decizie ca fiind "abuzivă, direcţionată de PSD, făcută la cererea PSD".
"Vom căuta dreptatea la Înalta Curte. Va fi un termen de urgenţă şi mâine sau poimâine vom avea o pronunţare definitivă. (...) Nu ne poate lua nimeni dreptul de a candida, este fundamentul democraţiei - libera asociere şi alegerile libere. S-a ajuns mult prea departe", a transmis preşedintele USR.
Eugen Tomac şi-a exprimat speranţa că justiţia va face dreptate. "Sper că justiţia română va face dreptate, iar românii vor avea pe 9 iunie cu cine vota - o alternativă puternică", a arătat liderul PMP.
Şi Ludovic Orban s-a referit la adversarii politici în contextul deciziei BEC. "Pot să apeleze la toate manevrele, la toate subterfugiile, la aceste alegeri nu se decide la masa verde. În aceste alegeri, puterea este a oamenilor şi doar oamenii sunt aceia care pot să stabilească cine să conducă România. Noi suntem Alianţa Dreapta Unită şi aşa ne vom prezenta în faţa oamenilor", a susţinut el.
Primarul Capitalei a anunţat că în ziua alegerilor locale şi europarlamentare se va afla în Piaţa Universităţii, dar nu şi-a anunţat explicit candidatura pentru un nou mandat. "Vă urez succes, ne urez succes (...) Ne vedem pe 9 iunie aici", a spus edilul.
Întrebat dacă îşi anunţă candidatura pentru Primăria Capitalei, Nicuşor Dan a spus: "E un moment prea important, lansăm strângerea de semnături (...) Nu merită să stricăm momentul".
El a criticat apoi decizia de comasare a alegerilor şi a adăugat că, la urne, "este veşnica alegere între dreapta şi PSD".
"Sunt alegeri europarlamentare şi alegeri locale suprapuse. Nu ajungea confuzia de informaţie şi s-a decis această suprapunere total nedemocratică. Pentru că sunt alegeri europarlamentare, vreau să spun un lucru: una din deciziile corecte pe care clasa politică din România le-a luat a fost aderarea la Uniunea Europeană şi nu cred că am vrea să ne imaginăm fiecare dintre noi cum ar fi arătat România, cum ar fi arătat Bucureştiul fără fondurile europene. (...) Dincolo de lupta pe care o avem pe cum să facem viaţa oamenilor mai bună, eu cred că miza luptei între dreapta şi PSD este de a face din România un stat cu instituţii. Pentru că în momentul de faţă, în multe locuri din ţara asta nu avem instituţii, avem instituţii pe persoană fizică", a susţinut primarul Capitalei.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ