Ce a făcut premierul Dacian Cioloş în comuna din Alba cu investiţii de 16 milioane de euro din fonduri europene

| 21 mar, 19:48

Premierul Dacian Cioloş a vizitat în comuna Ciugud din judeţul Alba două mici afaceri dezvoltate cu fonduri europene. În final, Cioloş şi miniştrii Dîncu, respectiv Achimescu, au parcurs 10 km pe Transalpina de Ciugud, primul drum agricol din ţară asfaltat cu fonduri europene.

La Ciugud, Dacian Cioloş a ajuns mai întâi într-o mică fabrică de obiecte promoţionale şi serigrafie, după care a mers la o fermă cu 20 de vaci. În ambele situaţii, întreprinzătorii au pregătit proiecte pentru dezvoltarea viitoare a afacerilor, tot cu fonduri europene.

Vizita premierului în comuna Ciugud, unde a lansat luni, 21 martie, programul de dezvoltare a clasei de mijloc la sate nu a fost întâmplătoare. Ciugudul este, probabil, comuna din ţară cu cele mai mari fonduri atrase din resurse europene. Valoarea totală a investiţiilor publice şi private depăşeşte suma de 16 milioane de euro. În această sumă se află şi cele două mici investiţii vizitat luni de şeful Guvernului. În primul caz este vorba despre Gabriel Advertising SRL Ciugud, o mică societate cu 9 angajaţi care produce obiecte promoţionale şi derulează activităţi de serigrafie şi inscripţionare pe diferite tipuri de ţesături.

Gabriel Duşa, administratorul firmei, a declarat că investiţia totală de până acum se ridică la 140.000 de euro, bani cu care au fost achiziţionate echipamentele cu ajutorul cărora se derulează afacerea. ”Am început în 2010, după ce anterior am stat 5 ani în Spania. Am venit acasă şi cu ajutorul părinţilor, am reuşit să deschidem această firmă în care lucrează 9 angajaţi. Aşa cum americanii încep multe afaceri în garaj, noi am început în şură. Pe viitor vrem să ne dezvoltăm şi să construim o nouă clădire unde va funcţiona fabrica. Proiectul în valoare de 100.000 de euro a fost selectat pentru finanţare şi aşteptăm să semnăm contractul”, a spus Gabriel Duşa. Premierul s-a interesat despre cum merge afacerea şi câţi bani se câştigă. Administratorul i-a răspuns că în 2015, firma a avut o cifră de afaceri de 700.000 de lei.

Cea de-a doua mică afacere văzută de premier a fost o fermă cu 20 de vaci. Proprietarul acesteia se numeţte Dan Ioan şi a reuşit, până acum, să nu facă afaceri cu multinaţionalele care domină piaţa laptelui şi a produselor din lapte. Din acest motiv şi preţul unui litru de lapte pe care îl vinde este de 3 lei şi nu de mai puţin de un leu dacă ar avea contract cu o mare fabrică de procesare, cum ar fi Albalact în judeţul Alba. ”Vindem laptele în regim privat la persoane din Ciugud şi Alba Iulia. Din ceea ce rămâne producem brânză şi caşcaval”, a spus micul întreprinzător. Şi Dan Ioan vrea să îşi extindă afacerea prin achiziţionarea unor echipamente cu care să proceseze laptele, proiect ce ar urma să fie realizat tot cu fonduri europene.

În final, premierul şi cei doi miniştri au gustat din produsele fermei şi au închinat un pahar de ţuică. Programul şefului Guvernului a mai cuprins o deplasarea pe drumul agricol ce leaga Ciugudul de comunele Berghin şi Daia Română, asfaltat cu fonduri europene şi denumit ”Transalpina de Ciugud”, o vizită la noul sediu al primăriei din comună şi lansarea pachetului de măsuri care ar urma să sprijine clasa de mijloc de la sate, eveniment ce a avut loc în căminul cultural din satul Drâmbar.

 

Au fost prezenţi, printre alţii, fermieri şi primari din mediul rural, care ar urma să fie primii beneficiari ai acestui proiect. Cioloş i-a îndemnat pe aceştia să nu mai vândă terenul agricol la străini. ”Apropo de instalarea tinerilor şi de potenţialul inclusiv al agriculturii pentru că s-a tot vorbit de vânzarea pământului la străini şi vreau să vă spun un mesaj foarte clar: nici eu nu-mi doresc ca pământul să fie vândut la străini. Îmi doresc ca pământul să fie utilizat de comunităţile locale pentru că e o resursă pe care greu o puteţi obţine din altă parte. Şi nu o puteţi obţine din altă parte, dacă o pierdeţi, odată ce aţi renunţat la o astfel de resursă, cu greu puteţi să o obţineţi înapoi”, a declarat Dacian Cioloş în cadrul conferinţei de lansare a programului de susţinerea a clasei de mijloc de la sate.

Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/alba-iulia/ce-facut-premierul-dacian-ciolos-comuna-alba-investitii-16-milioane-euro-fonduri-europene-1_56f021445ab6550cb8146e4f/index.html

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ