ATENŢIE ROMÂNI! NU mai faceţi asta la ÎNMORMÂNTĂRI! Obiceiul este PĂGÂN!

În zona Olteniei  se obisnuieste  sa se aseze sub capataiul celui decedat de curand, pana este scos din casa si dus apoi sa fie inmormantat, un numar de pietricele de marimea alunelor, de regula 9 (de trei ori cate trei), numar cu semnificatie sacrala si in crestinism si in religii si mitologii pagane.

În alte locuri se asaza sub capataiul decedatului tot un numar de 9 pietri­cele, fara sa se urmareasca o culoare anumita a lor, insa sunt insotite cu o bucatica de marmura alba si cu sapunul folosit la scaldat. Tot acest material este pus intr-o pernita si depus apoi sub capataiul decedatului.

In alte comune si sate din jud. Mehedinti : Barda, Baraiac, Bratilov, Cracul Muntelui, Giurgeni, Izverna, Marasesti, Obarsia-Closani, Po­noare, Salistea Izvernei, Stanesti, Sipot, Titirlesti, Valea Ursului, sub capataiul decedatului se asaza doua pernite suprapuse. In prima per­nita se pune iarba verde, simbol al nemuririi. In pernita a doua de deasupra se pun 9 muguri de copaci (3 de plop, 3 de salcie si 3 de fag). 9 pietricele, un pieptene, o oglinda si putina lana, amintind, desigur, de viata pastorala. Mugurii arborilor neroditori : plop, salcie, fag, au semnificatia actului ritual, ca mortul sa nu mai faca "roade", adica sa nu mai atraga dupa sine si alti membri din cadrul comu­nitatii sale.

Am constatat ca peste sicriul decedatului depus in mormant,   adeseori,   casnicii   decedatului   arunca   mai   intai   un  numar   de  pietricele  si   apoi  cate  o  mana  de  pamant,   ca   si  bani  de  metal.  Pietricelele sunt astfel alese incat sa fie majoritatea  albe. Am  constatat  aceasta   practica   in   tinutul   Zarand,      com.   Blajeni   (1943-1946),   in ; Craiova, la cimitirele Sineasca si Ungureni (1956-1973), si, foarte des acum,   in   Bucuresti   la   diferite   cimitire,   de   obicei   din   partea   celor  veniti din Oltenia, scrie crestinortodox.ro.  


In completarea informatiilor etnografice vin si informatiile ob­tinute in ultimul timp din sapaturile arheologice efectuate in Oltenia. In cimitirul neolitic de la Ostrovul Corbului s-au descoperit pie­tricele amestecate cu nisip asezate in vase speciale in morminte. In M 14 s-a gasit "o ceasca cu doua torti, neagra, cu amestec de nisip si pietricele, uneori mari, din lut compact", iar in M 15 s-a gasit o "strachina cenusie cu nuante castanii, mult nisip in pasta si pietricele marunte".

Citește și: Obicei mortuar. Nimeni nu ţi-a spus ce înseamnă de fapt sărutarea de pe urmă a mortului

Prof. Dumitru Berciu arata ca la Ocnita Cosota, jud. Valcea, din necropola cercetata, vechea Buridava dacica, datand cert de la ince­putul sec. al II-lea i.Hr., s-au recuperat din continutul unei gropi, pe langa alte materiale, si "trei pietricele de rau arse". In mormintele cercetate s-au descoperit numeroase fragmente ceramice de factura Latene (lucrate cu mana sau cu roata), toate arse secundar, caracteris­tice culturilor Cotofeni, Glina si Verbicioara. Se precizeaza ca : "In cursul incinerarii probabil erau aruncate pe rug pietricele, bucati de mal si pamant , cu o anumita, semnificatie si ridicate pentru a fi depuse si in mormant. Va fi fost o practica rituala legata de anumite credinte care razbat pana in zilele noastre; rudele defunctului arunca o mana de pamant peste cosciug".

Constatarea este foarte importanta pentru problema urmarita de noi, in explicarea practicarii pana astazi in Oltenia a asezarii unui numar de pietricele sub capataiul defunctului sau aruncarea lor peste cosciug si in mormant.

O noua descoperire arheologica din 1969 de la Facai-Craiova, efectuata de Octavian V. Toropu si Onoriu N, Stoica, vine sa ne convinga de existenta neintrerupta a practicii funerare a pietricelelor in Oltenia, dovada a vietuirii permanente a populatiei autohtone care o pastreaza de la traco-geto-daci pana astazi.

La punctul "Cimitir" de la Facai s-au gasit doua oale de pamant, datate din secolele XIV-XV, tip borcan (fara manusa), la o adancime de 0,50 m, inalte de 0,16 m, la o distanta una de alta de 1,90 m, ingropate cu grija, fara ca vasele respective sa mai fi fost folosite inainte. Oalele erau acoperite cu cate o piatra de marime mijlocie. Piatra de pe gura unei oale era alba, iar cea de pe gura celeilalte era neagra. Pana la o adancime de circa 0,11 m, incepand de la gura, oalele contineau pamant. Sub pamant se aflau 24 de pietricele de rau. In prima oala, acoperita cu piatra alba, se aflau 16 pietricele albe, 7 galbui - maroniu si 1 neagra. Compozitia pietricelelor: 18 de silex, 2 din sisturi cristaline bogate in cuart, 4 din roci vulcanice, iar piatra de pe   gura era din silex.

Citește și: Ce obiceiuri PĂGÂNE a acceptat Biserica Ortodoxă la înmormântările românilor

In prima oala, sub cele 24 de pietricele se aflau depuse 8 oscioare provenite de la doua membre posterioare ale unei broaste din specia Bufo, retezate cu grija spre extremitati. Oala a doua avea piatra de pe gura neagra si continea tot 24 de pietricele; 22 albe, una galbui - maronie si una neagra. Compozitia : 20 din silex, 4 din roci vulcanice, ca si cea de pe gura oalei. Dedesubtul acestora s-au gasit alte doua pietricele care difera ca roca de celelalte, provenind dintr-o roca friabila continand multa mica. Ele erau sparte, poate intentionat, dupa afirmatiile lui Octavian V. Toropu. Cele doua vase, cu continutul lor, au fost depuse de cei doi arheologi in Muzeul Olteniei din Craiova, unde se afla si in prezent. Cele doua vase, continand pietricele si provenind dintr-o necropola, dovedesc ca practica funerara a ase­zarii pietricelelor exista in trecut in Oltenia si in acest fel.

Care va fi fost scopul si intelesul acestei practici funerare in trecut este greu sa precizam. In prezent, substratul ei s-a pierdut, ramanand o simpla practica magica, explicata-cu formula, "asa trebuie facut, sa nu se faca mortul strigoi". Din fericire, avem doua informa­tii literare pastrate din antichitate, care ne duc la dezlegarea intele­gerii acestei practici funerare.

Pliniu  cel  Batran  (23-79  d.Hr.)  ne  spune  urmatoarele :   "Deser­taciunea  omeneasca,  mestera sa se insele  pe  ea  insesi, socoteste  in felul tracilor,  care  pun  in  urna pietre  de  culori  diferite,  dupa  cum  o zi este buna sau rea, iar in ziua mortii le numara si astfel il judeca  pe fiecare".

Acest obicei folosit de traci se pare. ca exista si la sciti, cum il aflam consemnat de Phylarchos (istoric din sec. III i.Hr.) : "scitii, inainte de a se culca, isi aduc tolba si, daca s-a intamplat ca au pe­trecut ziua aceea fara suparari , arunca in tolba o pietricica alba, iar daca au avut necazuri, una neagra. Cand cineva moare, i se ia tolba si i se numara pietricelele. Daca inlauntru gasesc mai multe pietri­cele albe, il socotesc fericit pe raposat. De aici proverbul celor care spun ca ziua buna ne vine din tolba. Si Menandru afirma ca in Leucodia ziua buna se numeste zi alba".  

Informatiile celor doua documente literare din antichitate, coro­borate si cu descoperirile arheologice din Oltenia amintite, se oglindesc clar in folosirea pietricelelor din ritualul funerar din Oltenia, si ele ne duc la lumea traco-dacilor.

Practica folosirii banilor la inmormantare, cu banul legat de de­getul defunctului, cu cei pusi in cosciug, in morminte sau aruncati la opriri, la raspantii si in ape curgatoare este mostenita de poporul roman din lumea greco-romana si ea aminteste de oboiul lui Charon pentru imaginara trecere cu barca a sufletelor mortilor peste apa fluviului Acheron din infern. La Ocnita - Cosota (Buridava da­cica) s-au descoperit monede in trei morminte, ceea ce dovedeste ca si dacii practicau depunerea monedei in mormant inainte de cu­cerirea romana, ca o influenta a romanitatii spre Carpati. Cum a aratat D. Protase, practica obolului lui Charon n-a apartinut geto-dacilor.

Folosirea pietricelelor, albe, negre sau intermediare, asezate sub capataiul defunctului, aruncate peste cosciug sau asezate in, oale spe­ciale in mormant, este legata de viata defunctului traita de el cu "zile albe", zile "intermediare" sau "zile negre". Ele constituie pentru defunct, din partea celor ramasi in viata un fel de "certificat" de inmormantare, un mesaj, am zice, de calificare a vietii lui traite pe pamant pentru "Marea Trecere" in nemurire.