Abrudean: Nu poți vota un Guvern format pe încălcări ale deciziilor propriului partid

| 16 iun, 20:12

PNL are obligația să nu gireze formarea unui Guvern care se va afla sub semnul lipsei de legitimitate și al încălcării principiilor democratice, a declarat, luni, președintele Senatului, Mircea Abrudean, după decizia Biroului Politic Național al partidului de a nu susține Guvernul Adrian Veștea.

 

'Partidul Național Liberal a decis în această seară, pentru a patra oară, că nu vom fi parte a unui Guvern din care să facă parte PSD. De asemenea, forul de conducere al partidului a stabilit, cu 41 de voturi pentru, 13 împotrivă și 2 abțineri, că PNL nu va susține Cabinetul pe care Adrian Veștea încearcă să îl formeze', a scris Abrudean pe Facebook.
Mircea Abrudean a menționat că PNL nu poate vota un Guvern format pe 'încălcări ale deciziilor propriului partid'.
'Neîncrederea este una dintre cele mai periculoase lucruri în actualul context și cred că avem obligația să nu girăm formarea unui Guvern care se va afla sub semnul lipsei de legitimitate și al încălcării principiilor democratice. În consecință, PNL îi solicită premierului desemnat să își depună mandatul', a mai arătat președintele Senatului.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ