Motreanu reiterează decizia PNL de a nu vota Guvernul Veștea și solicitarea de a-i cere să-și depună mandatul

| 16 iun, 20:03

Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a reiterat, marți, după expirarea ultimatumului dat de partid lui Adrian Veștea de a-și depune mandatul de premier desemnat, că parlamentarii liberali nu vor vota învestirea lui și îi solicită să renunțe la nominalizare.

 

La ora 10:00, a expirat ultimatumul dat de PNL lui Veștea de a-și depune mandatul de prim-ministru desemnat.
'Biroul Politic Național al PNL a menținut decizia de a nu guverna cu PSD. Nu vom vota învestirea lui Adrian Veștea în postul de premier, pentru că este o decizie luată cu încălcarea spiritului democrației parlamentare, în afara PNL, fără consultarea PNL. PNL îi solicită lui Adrian Veștea să își depună mandatul, ținând cont de faptul că nu are sprijinul PNL. Parlamentarii liberali nu vor vota Guvernul Veștea. Orice membru PNL care acceptă funcția de ministru sau prim-ministru fără a fi mandatat de partid va fi exclus', a scris Motreanu, pe Facebook.
El a subliniat că PNL își ia deciziile în interiorul partidului, nu acceptă decizii 'impuse din afară', iar 'democrația înseamnă decizii luate la vedere, împreună cu partidele votate de cetățeni, nu decizii luate în mod secret'.
'Considerăm necesară reluarea dialogului politic, iar solicitarea PNL către președintele României este de a convoca noi consultări pentru identificarea unei soluții clare și asumate. Toate opțiunile trebuie analizate transparent, inclusiv varianta unui Guvern minoritar, în baza unui acord național care să asigure stabilitatea țării. PNL trebuie să rămână un partid liber și fidel propriilor decizii', a transmis Dan Motreanu.
Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat marți dimineața, după expirarea ultimatumului dat de conducerea PNL, că poziția lui nu se schimbă și nu își va depune mandatul.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ