Ce spune Gabriela Firea despre interzicerea avorturilor: ”Voi milita pentru drepturile femeilor de a decide asupra corpului!”

| 24 noi, 19:18

Ministrul propus la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea a primit, miercuri, aviz favorabil în comisiile de specialitate, cu 38 de voturi pentru, 18 abţineri şi 4 împotrivă.

Aceasta a prezentat programul de guvernare şi măsurile pe care noul minister le va lua şi a răspuns la câteva întrebări punctuale, legate de interzicerea avorturilor şi educaţia sexuală în şcoli. Ea a arătat că este pentru dreptul femeilor de a decide pentru propriul corp, iar educaţia sexuală să fie făcută de specialişti, la anumite vârste şi numai cu acordul familiei.

Gabriela Firea a declarat în cadrul audierii, că un minister al Familiei nu este o noutate, ci există şi în alte ţări precum Germania, Polonia Italia, Finlanda.

Firea a prezentat o parte din măsurile care vor fi implementate prin programul de guvernare, şi a amintit că alocaţiile vor creşte, pentru copiii până în 2 ani, de la 427 la 600 de lei, în timp ce, pentru copiii între 2 şi 18 ani, creşterea va fi de da 214 lei la 243 de lei.
Ea a mai spus că noul guvern îşi propune amenajarea de creşe în incinta clădirilor cu birouri, deductabilitate pentru familiile cu mai muli copii, implmentarea programului Şcoală după şcoală, susţinerea financiară a familiilor pentru tablete, laptopuri pentru şcoala online, credite personale pentru tinerii familişti, sprijinirea bunicilor sau a fraţilor mai mari care sunt şomeri să aibă indemnizaţii, dacă ajută la creşterea nepoţilor sau a fraţilor, granturi pentru construcţia de locuinţe noi.
Deputatul independent Violeta Alexandru i-a spus Gabrielei Firea că tot ce a enumerat putea fi realizat de alte ministere.  ”Pare că vi s-a creat un minister”, a spus Alexandru, afirmând că e o ironie, că preşedintele Klaus Iohannis va semna decretul de numire a celei care în campania electorală de la prezidenţiale îl acuza că nu are copii.
”Ca să vedeţi ce ironie, pe dumneavoastră, domnul preşedinte Klaus Iohannis vă va numi pe dumnevoastră ministrul Familiei, chiar pe dumneavoastră, care îi spuneaţi că o familie nu este normală dacă nu are copii. Ca să vedeţi ce ironie, să vă ocupaţi de ministerul Familiei şi domnul preşedinte să vă semneze decretul”, a spus Violeta Alexandru.
În replică, Gabriela Firea a spus că acest minister ”nu e vorba o sinecură pentru Gabriela Firea şi nu i s-a dat un job, pentru că este senator”.
Despre subiectul interzicerii avorturilor, Gabriela Firea a spus că ”întotdeauna va milita pentru drepturile femeilor, ca ele să decidă pentru propria viaţă şi propriull corp.
”Voi milita să aibă acces la servicii medicale, să poată vorbi, cele credincioase, cu duhovnicul. Sunt pentru libertatea de alergere pentru fiecare. Nu este o noutate şi nu contravine cu dorinţa mea şi a multora de a creşte natalitatea în România. Să nu ne întoarcem la vremurile dinainte de Revoluţie”, a spus senatoarea.
În privinţa unui alt subiect, educaţia sexuală în şcoli, Firea a spus că susţine cu tărie ca toţi copiii să beneficieze de educaţie sanitară chiar să cuprindă  şi noţiuni legate de sexualitate, dar acest tip de informaţii să fie predate de persoane specializate, medici, specialişti, şi cu acordul familiei.
”Aşa cum s-a discutat despre acordul părinţilor pentru educăţia religioasă, eu nu cred că un părinte poate fi împotrivă. Este esenţial la ce vârstă se realizează această educaţie, să găsim cele mai bune soluţii pentru a avea cât mai puţine mame minore, fără a afecta la nivel emoţional copilăria”, a mai afirmat Firea.

 

Tag-uri: educatie
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ