Cel mai mare diamant portocaliu din lume este scos la licitatie

| 12 noi, 2013

Casa Christie's va propune spre vânzare, la o licitaţie care va avea marţi la Geneva, cel mai mare diamant portocaliu din lume, preţul estimat fiind între 17 şi 20 milioane de dolari, anunţă AFP.

Potrivit experţilor casei de licitaţii, diamantul în formă de migdală descoperit în Africa de Sud a fost deja prezentat colecţionarilor din lumea întreagă pentru a le trezi interesul. Piatra preţioasă de 14,82 carate are o strălucire deosebit de intensă. 

Potrivit lui David Warren, şef al diviziei de bijuterii al casei Christie's, 'diamantele colorate sunt mult mai rare decât cele albe, îndeosebi cele albastre, roz sau portocalii'. 'Cu cât culoarea este mai intensă, cu atât diamantele sunt mai rare' şi, când este vorba de o greutate ca cea a diamantului scos la licitaţie marţi seară, 'raritatea este şi mai mare', a adăugat el.

Laboratorul Institutului Gemologic din America consideră că în lume există doar câteva diamante de culoare atât de intensă şi toate de sub patru carate. Diamantele colorate sunt un accident al naturii, fiind iniţial 'albe, apoi un agent colorant intră în pământ şi îi schimbă culoarea', a mai spus Warren.

Miercuri, casa de licitaţii concurentă, Sotheby's, va scoate la vânzare, tot la Geneva, un excepţional diamant roz de aproape 60 de carate, preţul estimat fiind în jur de 60 milioane de dolari. Este cel mai mare diamant roz prezentat vreodată la licitaţie şi, dacă se va vinde, va fi cel mai ridicat preţ plătit pentru un diamant sau o bijuterie. 

Cine nu îşi permite unul din cele două diamante se poate orienta spre bijuterii de valoare istorică, mai puţin scumpe, printre care un colier de perle naturale pe şapte rânduri, scos la vânzare de 'o familie regală'. Preţul estimat este între 3 şi 4,5 milioane de dolari. 

Un colier cu smaralde, stil Art Deco, semnat Cartier, este prezentat la licitaţie de o 'prinţesă', rămasă anonimă, cu 2,8-3,8 milioane de dolari. Un alt colier Cartier, din smaralde de Columbia, cele mai frumoase, după părerea cunoscătorilor, şi diamante, din colecţia Patino (bolivianul Simon Patino era numit şi 'Rockefeller al Anzilor'), figurează printre piesele de mare valoare de la licitaţia de marţi seară. Colierul este estimat între 7 şi 10 milioane de dolari. Simon Patino l-a cumpărat în 1938 pentru a i-l oferi soţiei şi de atunci a rămas în familie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ