Cele mai optimiste așteptări legate de deficit au fost depășite

| 29 iul, 2013

Reducerea deficitului bugetar este cu atât mai importantă cu cât reprezintă un indicator care a avut o contribuție semnificativă la stabilizarea economiei naționale și la dezvoltarea unui sentiment de încredere din partea investitorilor și companiilor.

Economia României are parte de vești foarte bune. Conform datelor Ministerului Finanţelor Publice, în primul semestru din 2013, deficitul bugetar a înregistrat o scădere importantă față de anul trecut, iar volumul veniturilor la bugetul general consolidat a crescut până la aproape 100 de miliarde de lei, cu 4,8% mai mult ca în 2012.

Execuţia bugetului general consolidat s-a încheiat cu un deficit de 6,63 miliarde de lei, reprezentând 1,06 % din PIB, într-o scădere semnificativă față de valoarea de anul trecut, de 6,79 miliarde de lei - 1,16% din PIB.

De asemenea, veniturile bugetului general consolidat, în sumă de aproximativ 97,5 miliarde lei – circa 15,6 % din PIB, au fost cu 4,8% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Valorile înregistrate au un impact real asupra economiei și dezvoltării României. Reducerea deficitului bugetar este cu atât mai importantă cu cât reprezintă un indicator care a avut o contribuție semnificativă la stabilizarea economiei naționale și la dezvoltarea unui sentiment de încredere din partea investitorilor și companiilor.

Aceste evoluții, alături de vizita în România a directorului general al FMI, Christine Lagarde, și de modificarea balanței exporturilor și importurilor au contribuit și la o întărire a leului românesc în raport cu moneda europeană și cu dolarul american, cursul de schimb coborând constant în ultimele zile până la un nivel de 4,38 de lei pentru un euro și de 3,3 lei pentru dolar.

Vizita lui Christine Lagarde în România și mesajele pozitive pe care aceasta le-a transmis despre oportunitățile de dezvoltare economică – cererea externă, consumul intern și investițiile de capital - au constituit un semnal crucial pentru companiile străine care sunt interesate de țara noastră. În plus, Fondul Monetar Internațional a luat decizia să-și revizuiască în acest context și previziunea de creștere economică pentru 2013 la 1,9%, cu 0,3% mai mult ca cea vehiculată până acum.

În același timp, dependența României de finanțarea externă a scăzut în acest an, datorită excedentului de 314 milioane de euro înregistrat de balanța de exporturi și importuri pe primele cinci luni – o premieră pentru ultimii 20 de ani care, alături de producția agricolă foarte bună la care se așteaptă fermierii, va ajuta foarte mult dezvoltarea PIB-ului.

Mai mult decât atât, un studiu al think-tank-ului grupului The Economist arată că există șanse foarte mari ca România să aibă o creștere economică de 2,4% în 2013, mai mare cu 0,5% față de prognoza FMI. Dacă se va adeveri, aceasta va plasa țara noastră în topul european al statelor cu cele mai bune evoluții economice și aceastea, coroborate cu stabilitatea în toate domeniile cheie, vor întări într-o mare măsură poziția României pe plan european și va acorda țării noastre mai multe oportunități de negociere în vederea adoptării monedei unice în viitorul apropiat.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
29 iul, 2013
autocritic
incercati sa explicati parintilor cum o duc mai bine, cand de fapt,dumnealor traiesc in lumea reala si constata ca o duc mai prost..
vedeti ce zic si scrieti lucrurile acelea....
29 iul, 2013
critic
pentru un individ care scrie despre economie,fara a avea studii de specialitate sau macar experienta in domeniu,ca hobby,ar parea un comentariu de bun simt....
dar daca inlocuiesti peste tot in comentariu termenul"nominal"cu "real",se va constata ca nu este nici o crestere a indicatorilor...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ