CFR Călători: 46 de trenuri anulate. Traficul feroviar reintră treptat în graficele normale

| 13 ian, 11:21

CFR Călători a anulat 46 de trenuri din cele 1.300 de garnituri ale companiei care circulă zilnic în România și anunță că, treptat, traficul feroviar reintră în graficele normale.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a companiei, pe magistrala București — Constanța circulă toate trenurile și sunt remorcate cu locomotive electrice. De asemenea, s-au menținut unele anulări de trenuri Regio pe câteva rute secundare.

"La această oră nu sunt linii închise și nici trenuri blocate, circulația se desfășoară încă în condiții de iarnă. Din cele 1.300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, s-a luat decizia de a anula sub 5% dintre acestea pentru reintrarea garniturilor în turnus și pentru deszăpezire, acolo unde mai este necesar. Vom face actualizări periodice, în funcție de evoluția condițiilor meteo și de situația din teren", spune CFR Călători.

La rândul său, CFR SA dă asigurări că pe rețeaua feroviară se circulă în condiții de siguranță, un număr redus de trenuri înregistrând întârzieri la sosire sau la plecare.

Compania notează pe Facebook că aceste întârzieri sunt cauzate de adaptarea circulației la condițiile meteo nefavorabile și necesitatea atașării locomotivelor Diesel pe anumite intervale de stații din jumătatea de sud a țării, de intervenția pentru verificarea componentelor infrastructurii sau de prelungirea operațiunilor de verificare și de pregătire a materialului rulant pentru reînscrierea în cursă.

"Pe toate cele opt regionale de cale ferată se acționează în continuare în regim de permanență pentru menținerea rețelei în condiții optime de trafic", afirmă CFR SA.

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate și vor să renunțe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziționate și neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ