Cine vine în locul lui Zgonea: Victor Ponta, Florin Iordache, Gabriel Vlase și Marian Neacșu, printre variantele vehiculate

| 28 apr, 10:40

Se poartă discuţii aprinse în PSD pentru se stabili cine îl va înlocui pe Valeriu Zgonea la şefia Camerei Deputaţilor. Victor Ponta, dar şi Florin Iordache, Gabriel Vlase sau Marian Neacșu ar fi, potrivit unor surse, cele patru variante vehiculate. O decizie în acest sens va fi însă luată după Paște, în şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului.

”Domnul Victor Ponta e pregatit pentru foarte multe funcții. Pentru toate funcțiile”, a susținut Liviu Dragnea.


În afara fostului premier, în PSD se vehiculează alte trei nume pentru a se găsi înlocuitor.


"Nu au fost discuţii în şedinţa Comitetului Executiv, dar, informal, se discută despre Gabriel Vlase, Marian Neacşu şi Florin Iordache, ultimul cu cele mai mari şanse", au declarat surse din interiorul PSD.


Liviu Dragnea a anunțat că decizia politică pentru a se desemna înlocuitorul lui Valeriu Zgonea va fi luată în şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului, care va avea loc după Paşte. Iar ulterior urmează ca grupul parlamentar al PSD să demareze procedura parlamentară de schimbare din funcţie a lui Valeriu Zgonea.
Florin Iordache şi Gabriel Vlase sunt vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, în timp ce Marian Neacşu este secretarul general al PSD şi fost lider al grupului parlamentar al PSD.


Despre ultimul se știe că a avut probleme în justiție. Astfel, la finalul lunii februarie, deputatul PSD Marian Neacsu a fost condamnat definitiv la șase luni închisoare cu suspendare după ce și-a angajat nelegal fiica.


Deputatul a fost trimis în judecată în decembrie 2013 de procurorii Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justiție sub acuzația de conflict de interese. Ancheta a fost deschisă în urma unei sesizări depuse de Agenția Naționala de Integritate.


Gabriel Vlase, care e originar din Bacău, este considerat în viața politică drept unul dintre apropiaţii lui Viorel Hrebenciuc. De altfel, numele lui Vlase a aparut în dosarul retrocedărilor ilegale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

193 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
11 noi, 18:41
Delorestum
PERSEGUIDO POR UN ENTE 5: El caso de Abiud Hernandez en 2021


PERSEGUIDO POR UN ENTE 5: El caso de Abiud Hernandez en 2021
06 noi, 19:41
Antoniabak
FALLING FROM TREADMILL


FALLING FROM TREADMILL 😂😂
03 noi, 15:12
BarbaraErano
Kisa Kisa: Bright Osayi-Samuel


KД±sa KД±sa: Bright Osayi-Samuel
27 oct, 07:18
Juanitamot
The Rarest MacBook Ever Made


The Rarest MacBook Ever Made
26 oct, 08:05
Michelegrend
En Que Te Ayuda comer Banana en Ayunas Beneficios y Ventajas de Consumir Platano


En QuГ© Te Ayuda comer Banana en Ayunas рџЌЊ Beneficios y Ventajas de Consumir PlГЎtano

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ