Codruţ Marta, dat în urmărire internaţională din 2012, ar putea fi declarat MORT

| 07 mar, 16:01

Codruţ Marta, fost şef de cabinet al lui Sorin Blejnar în perioada în care acesta era preşedintele ANAF, dispărut din 2012, ar putea fi declarat mort de instanţă, după ce o femeie a cerut magistraţilor declararea judecătorească a morţii.

Pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 a fost introdusă o acţiune prin care se cere declararea judecătorească a morţii în cazul lui Codruţ Marta, fost şef de cabinet al lui Sorin Blejnar din perioada în care acesta din urma deţinea funcţia de preşedinte al ANAF, potrivit gandul.info. Solicitarea a fost introdusă pe rolul instanţei de o femeie pe nume Raluca Merfu, urmând a fi soluţionată în funcţie de probele depuse.

Potrivit codului civil, articolul 49, atunci când "(1)o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puţin 2 ani de la data primirii ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că era în viaţă" şi "dacă data primirii ultimelor informaţii sau indicii despre cel dispărut nu se poate stabili cu exactitate, termenul prevăzut în alin. (1) se socoteşte de la sfârşitul lunii în care s-au primit ultimele informaţii sau indicii, iar în cazul în care nu se poate stabili nici luna, de la sfârşitul anului calendaristic".


Codruţ Marta este dat în urmărire internaţională din 2012.

Numele lui Codruţ Marta a fost vehiculat în mai multe dosare de evaziune fiscală, fiind cercetat alături de fostul preşedinte ANAF Sorin Blejnar şi de alte persoane cu funcţii de conducere în autorităţi de control ale statului.

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ