Comisia de anchetă: Băsescu şi Boc au favorizat fraudarea alegerilor în 2009. Premierul a convocat şedinţă "noaptea ca hoţii"

| 06 sep, 14:31

Instituţia prezidenţală condusă de Traian Băsescu şi Guvernul condus de Emil Boc au favorizat fraudarea alegerilor prezidenţiale din 2009 în avantajul candidatului Traian Băsescu, se arată în raportul Comisiei de anchetă privind prezidenţialele din 2009.

Potrivit documentului citat, diferenţa dintre candidaţi a fost atât de mică încât acţiunile lor au influenţat rezultatul scrutinului, iar SRI şi DNA au favorizat ascunderea faptelor. Printre acuzaţiile aduse Executivului Boc este că a convocat o şedinţă de Guvern pentru a schimba din funcţie şefi de instituţii "noaptea ca hoţii". Raportul comisiei de anchetă a fost adoptat în şedinţa de miercuri, cu majoritate de voturi.

"Comisia a constatat acţiuni concrete ale instituţiei prezidenţiale reprezentate de Traian Băsescu şi ale guvernului condus de Emil Boc pentru favorizarea fraudării alegerilor în avantajul candidatului Traian Băsescu. Aceste acţiuni ale celor două instituții au fost perfect sincronizate dovedind astfel că făceau parte dintr-un plan amplu şi bine pus la punct, acțiunile fiind premeditate. În realizarea planului privind fraudarea alegerilor prezidențiale, reprezentanții celor două instituții au acționat în forță, cu rea credință, în total dispreț față de lege", se arată în concluziile raportului Comisiei de anchetă privind prezidenţialele din 2009.

 

De asemenea, membrii comisiei au concluzionat că "amploarea acţiunilor a fost de natură a schimba rezultatul alegerilor".

 

În document se mai precizează că raportul va fi trimis către instituţiile competente "pentru ca acestea să acţioneze potrivit competenţelor legale".

 

"Numai Parchetul General de la pe lângă ICCJ, poate decide dacă începe sau nu urmărirea penală împotriva lui Traian Băsescu", se arată în raport.

 

În cazul fostului premier Emil Boc decizia îi aparţile preşedintelui Klaus Ionahhis.

 

"Deoarece faptele sunt săvârşite de foşti membri ai Guvernului în exerciţiul funcţie lor, sunt aplicabile prevederile tezei I a alin. (2) al art. 109 din Constituţia României şi al DCCR 207/2008, astfel că rămâne la latitudinea preşedintelui României dacă cere urmărirea penală a foştilor membri ai Guvernului care nu au în prezent calitate de parlamentar: Emil Boc, Vasile Blaga, Gabriel Sandu, Gheorghe Pogea, Elena Gabriela Udrea, Radu Mircea Berceanu, Adriean Videanu şi Sorina Luminiţa Plăcintă", se mai arată în documentul comisiei.

 

Membrii Comisiei de anchetă privind prezidenţialele din 2009 menţionează în raport că ministrul PSD al Internelor, Dan Nica, a fost revocat din funţie înaintea alegerilor prezidenţiale din 2009, cu intenţia fraudării votului. Mai exact, susţin aceştia, Dan Nica a fost revocat, după ce ar fi acuzat PD că pregăteşte autocare pentru turism electoral, iar Traian Băsescu a semnat imediat decretul, înlocuindu-l pe Nica cu Vasile Blaga. Raportul menţionează şi înlocuirea ulterioară a tuturor miniştrilor PSD cu miniştri PD.

 

"Instituţia prezidenţială reprezentată de Traian Băsescu (fost preşedinte al PD) a revocat la propunerea premierului Emil Boc (care deţinea şi funcţia de preşedinte PD) pe domnul Dan Nica, viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor, iar guvernul condus de Emil Boc a înlocuit în aceeaşi zi 20 de prefecţi cu persoane propuse de Vasile Blaga lider important al PD", se arată în raport.

 

"În aceeaşi dată 01.10.2009, premierul Emil Boc convoacă şedinţa de guvern care are loc începând cu ora 19.00 (imediat după apusul soarelui, "noaptea ca hoţii" !)", acuză membrii Comisiei.

 

Membrii comisiei au constatat mai multe "posibile infracțiuni":

 

1. Constituirea unui grup infracțional organizat (prevăzută în VCP la Art. 323, Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni și în NCP la Art. 367, Constituirea unui grup infracţional organizat) în vederea comiterii de infracțiuni electorale.

 

Astfel, Președintele României - Traian Băsescu- , împreună cu primul ministru al Guvernului - Emil Boc - și cu ceilalți membri ai Guvernului României - Vasile Blaga, Gabriel Sandu, Gheorghe Pogea, Elena Gabriela Udrea, Radu Mircea Berceanu, Cătălin Marian Predoiu, Adriean Videanu și Sorina Luminița Plăcintă - , s-au asociat în vederea comiterii de infracțiuni care să aibă drept consecință favorizarea comiterii de infracțiuni electorale, cu scopul de a-l avantaja pe candidatul Traian Băsescu.

 

2. Falsul intelectual (infracțiune prevăzută în VCP la Art. 289 și în NCP la Art. 321)

 

Cu prilejul emiterii de către președintelui României a decretului nr.1358/2009, acesta a inserat date nereale:

 

- Afirmația că domnul Dan Nica, viceprim-ministru, ministrul administrației și internelor ar fi fost demis este falsă și contrazisă chiar de decretul nr.1357.

 

- Afirmația că domnul Dan Nica, viceprim-ministru, ministrul administrației și internelor ar fi fost demis este falsă deoarece în momentul emiterii decretului nr.1358, decretul nr. 1357 nu exista nefiind publicat. (vezi punctul 2).

 

3. Uzul de fals (infracțiune prevăzută în VCP la Art. 291 și în NCP la Art. 323)

 

4. Abuzul în serviciu (infracțiune prevăzută în VCP la Art. 248: Abuzul în serviciu contra intereselor publice și în NCP la Art. 297: Abuzul în serviciu), cu prilejul adoptării de către Guvern a HG nr. 1097, 1100, 1102, 1105, 1108, 1110, 1113, 1116, 1118, 1121, 1124, 1127, 1130, 1132, 1135, 1137, 1139, 1141, 1144, 1146 publicate în MOF nr.651/01.10.2009 cu încălcarea prevederilor art.108 alin .4 din Constituție și a procedurii adoptării acestora.

 

Raportul comisiei de anchetă a fost adoptat în şedinţa de miercuri, cu majoritate de voturi. Cei trei reprezentanţi ai PNL în Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 s-au retras de la şedinţa convocată pentru redactarea şi votul Raportului, acuzând faptul că PSD-ALDE vrea să impună un document „gata făcut", fără a-l mai discuta.

 

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ