Crin Antonescu trebuie să învețe arta disprețului

Cu toate că nici relația lui Victor Ponta cu Băsescu nu poate fi considerată una strălucită, ce se întâmplă între Crin Antonescu și președinte este o escaladare fără precedent a conflictului.

Relația dintre Crin Antonescu și Traian Băsescu devine tot mai tensionată și, nici măcar la nivel instituțional, cei doi nu pot rezista în aceeași cameră. Reacția de nervi a liderului liberal, care a părăsit încăperea unde Traian Băsescu se pregătea de aria sa uzuală, plină de urecheli de fuhrer al cocenilor, care dă dispoziții guvernului precum Ceaușescu din lanul de porumb, este cel mai elocvent exemplu. Strict uman îl înțeleg pe liderul liberal. Crin Antonescu are destule metehne, dar cabotinismul politic care îi vine lui Băsescu ca o mănușă, liderului liberal îi este străin și îi repugnă.

Dincolo însă de planul uman, în cel strategic ar fi niște comentarii și critici de făcut. În primul rând că liderul liberal trebuie să exerseze obiectivitatea maximă. Să înghită broaște, dacă trebuie. A făcut-o și Victor Ponta, deși acesta nu candidează la președinție. Nimeni nu vrea să înlocuiască un Băsescu cu un alt escu. Crin Antonescu reacționează pe moment, după cum îi dictează intuiția sau nervii. Pe moment a reacționat bine, dar ce se va întâmpla când, președinte fiind, va reacționa prost? Sătui de samavolniciile lui Traian Băsescu, românii au nevoie cu adevărat de un președinte care să reacționeze corect.

Crin Antonescu a explicat public că a ieșit din sala unde Băsescu făcea vocalize pentru că a simțit nevoia unui gest simbolic. Este foarte bine, așa, domnule Crin Antonescu. Dar sunt gesturi și gesturi, unele mai bune, altele mai rele. Un gest simbolic poate fi bun dar vechi, adică fumat. Recurgând instinctiv la primul lucru care vă trece prin cap, nu numai că nu veți beneficia de cea mai bună idee posibilă, dar veți dovedi susținătorilor că improvizați după ureche, ceea ce nu-i bine în perspectiva cursei pentru Cotroceni. Opozanților le veți apărea exact așa cum nu vă doriți: adică previzibil. Repet, mi se pare foarte bine că simțiți nevoia unor gesturi simbolice.

Dar nu ar trebui să ezitați să puneți consilierea politică cea mai bună în funcțiune și, când vine momentul, să faceți cel mai bun, cel mai neașteptat gest simbolic cu putință. Suma calităților unui președinte de țară nu vă este străină. Una dintre acestea însă este prima în listă și se cere cultivată încă din perioada candidaturii. Cine vrea la Cotroceni, mai ales în condițiile actuale, trebuie să dea dovadă de ingeniozitate. Cu greu putem substitui ingeniozitatea cu impolitețea. Cu o campanie prezidențială croșetată din resturi și improvizată pe genunchi, liberalii nu vor avea parte nici de succes și nici măcar de satisfacția minimă a unei înfrângeri onorabile.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ