Cristian Preda: Vreau o listă Traian Băsescu la europarlamentare

| 09 ian, 2014

Eurparlamentarul Cristian Preda a declarat, joi, la o dezbatere a GDS, că vrea "o listă Traian Băsescu la alegerile europarlamentare", arătând că, în opinia sa, "actorul cu adevărat important în familia politică a PPE din României" este actualul şef al statului.

Cristian Preda a participat la dezbatere a GDS alături de Elena Udrea,Eugen Tomac, Mihai Răzvan Ungureanu şi Teodor Baconschi la care s-a vorbit despre unificarea partidelor de centru-dreapta şi despre alegerile eurparlamentare şi prezidenţiale. "Sunt unii, şi suntem aici prezenţi, care vor o unitate şi pornesc de la constatarea foarte simplă că actorul cel mai important din România, din familia PPE, este Traian Băsescu. Sorry, nu e altcineva, nu e nici actualul preşedinte al PDL, nu e nici fostul preşedinte al PDL, nu e nici doamna Udrea, nu e nici Preda, nu e nici Stolojan!

Actorul cu adevărat important în politica PPE din România este Traian Băsescu. Eu vreau o listă Traian Băsescu în alegerile europarmentare, cred că nu avem resurse alternative", a precizat Cristian Preda.

El a explicat apoi că asta nu înseamnă că pe primul loc ar trebui să se afle pe listă Traian Băsescu. "O listă Băsescu am zis într-un sens general. Pentru europarlamentare cred că trebuie să avem o listă Băsescu în sensul în care candidaţii care se revendică de la PPE să asume linia pe care Traian Băsescu a urmat-o în interiorul Consiliului European, în dialogul pe care l-a avut cu liderii de centru-dreapta din Europa de când a fost preşedinte până astăzi", a explicat Cristian Preda.

Acesta, fost membru al PDL, l-a criticat la dezbaterea GDS pe liderul PDL Vasile Blaga, care spunea de un an şi jumătate că nu vrea unitate cu "scame şi cu pitici". "Nu îmi cereţi să lucrez pentru Blaga. Blaga spune de un an şi jumătate nu mai vrem unitate cu scame şi cu pitici. Suntem mai mult decât scame şi pitici, sutem oameni care am rămas fideli lui Băsescu", a mai spus Cristian Preda.

La dezbaterea GDS a vorbit şi preşedintele PMP, Eugen Tomac, care a arătat că speră că în zilele următoare partidul său să încheie procesul de înregistrare şi care a apreciat că dreapta are nevoie de unitate în acţiune împreună cu preşedintele Traian Băsescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
09 ian, 2014
Sache
Vreo legatura de rudenie cu Dumitru Preda?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ