Cum s-a implicat Traian Băsescu în Justiție în 9 ani de mandat

| 04 oct, 2013

În funcție de poziția față de justiție, mandatele președintelui Traian Băsescu sunt împărțite în două: în primii ani era extrem de virulent la adresa magistraților, pe care era hotărât să îi schimbe „de sus până jos”, după care, în special după 2009, a început să vorbească despre independența justiției.

Această schimbare de atitudine are legătură cu faptul că între 2005 și 2009, Traian Băsescu, în colaborare cu Monica Macovei, a numit 3011 procurori, majoritatea celor înlocuiți fiind obligați să se pensioneze anticipat. Așadar, după ce a eliminat magistrații incomozi, Băsescu și-a schimbat discursul războinic, într-unul în care dorea ca justiția să fie independentă. Mai precis, independentă față de alții, dar obedientă față de el.

În 2005, în plină campanie împotriva magistraților, iată ce opinie avea Traian Băsescu despre independența acestora: „Dacă peste şase luni se constată că s-au limitat doar la telenovele, la actualităţi, e clar că sistemul e mai putred decât îl cred eu şi atunci scoatem lege şi schimbăm oamenii de sus până jos. Inamovibili? S-o creadă ei! Dacă constatăm că sunt o cangrenă, o pulverizăm prin lege de nu se vede”. Având în vedere că inamovibilitatea judecătorilor este una din principalele garanții pentru independența acestora, este clar cam ce avea în minte Traian Băsescu la acea vreme. Ce independență, pulverizare direct!

Continuăm cu anul 2008, când în direct la televiziunea sa preferată, Băsescu declara că justiția din România va continua să aibă probleme încă mulţi ani, pentru că nici preşedintele, nici premierul, nici parlamentarii nu pot întreba judecătorii despre deciziile luate. Dar asta nu e tot! În continuarea declarației, Băsescu spune: „Constituţia României îi face pe judecători intangibili”. Adică în urmă cu cinci ani, acest vrajnic apărător al independenței justiției, președintele Băsescu, era supărat că politicienii nu îi pot lua la rost pe magistrați pentru deciziile lor? Nu cumva acest lucru ar fi un amestec al politicului în justiție? Cam da! Probabil cea mai mare supărare a lui Băsescu era că pe procurori îi poate manevra mai ușor decât pe judecători, și degeaba ai influență asupra celui care face dosarul, dacă nu-l poți controla și pe cel care decide sentința.

Având în vedere exemplele anterioare, următorul ar putea părea un banc prost. După ce în 2008 era supărat că magistrații nu pot fi trași la răspundere de politicieni, în ianuarie 2013, în cadrul unei sedințe a CSM, președintele declara că a „văzut magistraţi care au fost predispuşi la a apleca urechea la influenţa politică”. Probabil povestea din propria experiență, asta pentru că înainte să spună acest lucru, declarase că are acces „și în zona politică și în justiție”.

Revenind însă la ordinea cronologică a evenimentelor, într-o altă ședință a CSM, în 2009 judecătorul Dan Lupașcu, membru al CSM, îi reproșa președintelui că „justiţia merge din ce în ce mai prost şi, din păcate, în loc să o ajutaţi, dumneavoastră o înfundaţi mai adânc”. În aceeași ședință Traian Băsescu a avut un schimb acid de replici și cu cea care câțiva ani mai târziu urma să ocupe funcția de ministru al Justiției, Mona Pivniceru. Aceasta i-a reproșat președintelui că deși a participat la ședința CSM, nu a avut răbdare să asculte problemele magistraților, ignorându-i. De asemenea, Pivniceru l-a criticat pe Băsescu, pentru că prin ieșirile sale nu face decât să discrediteze justiția română, iar apoi a continuat propunându-i președintelui să participe la o simulare a unui proces, astfel încât să vadă care este volumul de muncă al magistraților.

Răspunsul lui Băsescu, față de această propunere, a fost unul sec: „V-aş condamna imediat, doamnă, dacă eu aş fi judecător”. Pentru a nu știu câta oară, președintele amenința direct un magistrat, fără să se ascundă, fără să aibă vreo jenă. 2009 era an de tranziție, iar Băsescu era din ce în ce mai sigur pe influența sa. Această siguranță i-a permis ca, cu câteva zile mai devreme de ședința CSM mai sus amintită, să o ia la rost pe Codruța Kovesi, căreia îi comanda să dea o soluție în dosarul Revoluției.

Înaintând în timp ajungem în anul 2012. Probabil puțini sunt cei care n-au auzit celebrul avertisment „nu e bine, domnule chestor!”. După câteva zile, print-o coincidență, deci absolut întâmplător, fără nicio legătură cu această declarație a președintelui, chestorul Constantin Manoloiu era pus oficial sub acuzare pentru abuz în serviciu, în legătură cu referendumul pentru demiterea președintelui.

Am ajuns și în zilele noastre, când Băsescu a folosit același avertisment, de data aceasta adresat Procurorului General Tiberiu Nițu. Cu nonșalanță, președintele a recunoscut în direct că l-a sunat pe Nițu și i-a spus „nu e bine, domnule procuror!”, în legătură cu schimbările ce urmau a fi făcute în cadrul conducerii DNA. Ceea ce a scăpat lumii până acum este faptul că Băsescu a recunoscut că știa de câteva zile că vor avea loc aceste schimbări, ceea ce contrazice restul mesajelor transmise, conform cărora încetarea delegării lui Papici a fost o acțiune spontană.

Am făcut în aceste rânduri o scurtă trecere în revistă a principalelor momente în care Traian Băsescu s-a implicat în justiție. Am văzut cum, deși pozează într-un martir al independenței magistraților, Băsescu joacă mai degrabă rolul păpușarului, fiind mai interesat de legatul sforilor, decât de tăiatul lor. Traian Băsescu este cel mai grăitor exemplu de persoană care în public spune ceva, dar care în culise face exact opusul. El dorește independența justiției într-o manieră selectivă, în care magistrații „să nu aplece urechea” la altcineva în afară de el.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
05 oct, 2013
horatiu
prostii
Tinere, spui prostii si asta deranjeaza. Presedintele Basescu facea referire la acei procurori si judecatori aserviti politicului. Si-a schimbat parerea dupa 2009 pentru ca se facuse curatenie. Procurorii si judecatorii care faceau dosare si dadeau condamnari dupa cum li se ordona au preferat sa se excluda. Ori esti naiv ori rau intentionat! Hai sanatate, e ultima oara cand iti mai citesc articolele astea prapadite.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ