Cum va arăta reţeaua de autostrăzi în 2018. Tronsonul Sibiu-Piteşti a ieşit din planurile Guvernului

| 03 dec, 2013

Premierul Victor Ponta a prezentat un proiect al USL privind strategia de dezvoltare a reţelei de autostrăzi 2014-2018, care va fi pus în aplicare începând din ianuarie 2014. Şeful Executivului a spus că reţeaua de autostrăzi va trebui construită, nu doar proiectată, indiferent de culoarea politică a guvernului care va conduce ţara şi a punctat că România are în total 500 de kilometri de autostradă.

"Azi avem 500 de km. autostrăzi, 230 au fost inauguraţi anul trecut de actualul guvern, însă era în lucru autostrada Bucureşti- Constanţa. Doar s-au finalizat nişte lucrări însă important este să finalizăm proiectele deja începute. Sunt 4 surse de finanţare. Din fonduri de coeziune, avem 3 miliarde de euro, cu totul pentru infrastructură sunt 6 miliarde, 3 la infrastructură şi 3 pentru construcţii de autostrăzi. Putem şi suntem avansaţi cu proiectele în concesiune şi parteneriat public privat. Avem fondurile din bugetul de stat, între 750 milioane şi 1 miliard din acciza la combustibil pentru construcţia de autostrăzi, Parlamentul şi Guvernul vor decide în fiecare an în ce direcţie alocă această resursă suplimentară. În acest moment avem autostrada Bucureşti – Constanţa fără centură, Bucureşti – Ploieşti, 40 km finalizaţi între Turda şi Gilău, Arad- Timişoara şi un mic tronson între Deva şi Orastie, 34 de km.”, a declarat premierul Ponta.

Autoritățile au renunțat la construcția Autostrăzii Sibiu-Pitești, în noua strategie prezentată astăzi, coridorul IV pan european fiind trasat pe la Sibiu-Brașov, ceea ce înseamnă schimbarea coridorului european.

Totuși, guvernul vrea să construiască în următorii patru ani doar porțiunea de la Pitești la Râmnicu Vâlcea, din fondurile de coeziune și CEF (Connection Europe Facilty)

Când vine vorba de Sibiu-Râmnicu Vâlcea, acest tronson este trecut la prioritățile până în anul 2022.

CE AUTOSTRĂZI NOI SE AFLĂ ÎN PLANUL GUVENRULUI

În prezent, rețeaua de autostrăzi a României este de 545 kilometri de autostradă. Guvernul menționează în strategia lansată astăzi doar 530 km, așa cum se poate observa și din harta de mai jos. 


Noile tronsoane de autostradă, pe care se vor concentra autoritățile în următorii patru ani sunt:

BRAȘOV-BACĂU (din fondurile destinate dezvoltării regionale)
SIBIU-BRAȘOV (din fondurile destinate dezvoltării regionale)

iar din fondurile de coeziune:

PITEȘTI - RÂMNICU VÂLCEA
CRAIOVA-CALAFAT
PLOIEȘTI-BUZĂU
BUCUREȘTI-ALEXANDRIA
ROMAN-BACĂU
UNGHENI-IAȘI-NEAMȚ




Prin concesiune sau parteneriat public-privat, guvernul vrea să construiască următoarele proiecte:

COMARNIC-BRAȘOV
COMARNIC-PLOIEȘTI
PITEȘTI-CRAIOVA
SUPLACU DE BARCĂU-GILĂU

Iar din bugetul de stat, prevăzut pentru anul 2015, din cei 750 de milioane euro, vor fi alocate fonduri pentru SUPLACU DE BARCĂU-BORȘ, respectiv BUZĂU-BRĂILA-GALAȚI.

În 2018 harta autostrăzilor va arăta aşa:

tinte autostrazi

 

Priorităţile pentru 2022:

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ